Fiecare nastere este diferita, in functie de modul in care a decurs sarcina, insa toate mamele trec prin perioada de travaliu, un raspuns hormonal al organismului.

Acesta reprezinta procesul fizic de dinaintea nasterii bebelusului, care din pacate, este unul dureros si dificil. Contractiile incep sa creasca in intensitate de la un moment la altul, conducand intr-un final la dilatarea colului si venirea pe lume a micutului. Indicat este sa va pregatiti atat mental, cat si fizic pentru toate aceste elemente, pentru ca astfel totul se va petrece mai usor si mai repede. In general, perioada cuprinsa intre aparitia durerilor de nastere si expulzarea fatului dureaza intre zece si douazeci de ore, daca sunteti la prima nastere, iar uneori poate chiar si mai mult. In aceasta perioada veti fi incercate de diferite emotii, de la neliniste si frica, pana la bucurie si entuziasm.

Medicii de specialitate indica faptul ca exista trei stadii de travaliu. In timpul acestora, organismul vostru sufera diferite modificari, in functie de modul si momentul in care bebelusul vrea sa vina pe lume. Veti simti contractii uterine regulate, iar abdomenul vi se va intari uneori, pentru ca apoi sa se inmoaie. Nu va faceti griji: este complet normal sa se intample asa. Cervixul se pregateste pentru dilatare in mod treptat, in timp ce bebelusul se deplaseaza pana la nivelul pelvisului, ajungand intr-un final in vagin.

Cele trei etape ale travaliului

Stergerea si dilatarea colului de aproximativ doi centimetri este procesul cel mai complex deoarece dureaza aproximativ 12 ore. Acesta este stadiul unu de travaliu si poate fi cel mai greu pentru femeile care sunt la prima sarcina. Inceputul poate fi diferit, in functie de organismul mamei: el poate fi brusc sau subtil. Cervixul se inmoaie, iar contractiile sunt relativ usoare si inca neregulate: pot sa apara la o distanta cuprinsa intre 5 – 35 de minute si pot dura pana la 45 de secunde o data. In acest stadiu, contractiile pot fi usor confundate cu durerile de spate pe care le-ati experimentat in timpul sarcinii sau cu contractiile numite Braxton Hicks, adica contractiile de proba. Majoritatea femeilor prefera sa ramana acasa in prima parte premergatoare nasterii, mentinand in permanenta contactul cu medicul, pentru a-l tine la curent. Daca optati pentru aceasta varianta este bine sa va relaxati, stand intinse in pat si privind un film.

Stadiul doi de travaliu reprezinta momentul in care fatul este expulzat. Acesta poate dura intre cateva minute si doua ore. Dilatarea este completa acum si vine momentul in care auziti cunoscutul cuvant „Impinge!”. Prezenta unui medic specialist in care aveti incredere ajuta la trecerea peste durere mult mai usor, iar pregatirile din timpul sarcinii isi vor spune acum cuvantul. E momentul sa puneti in aplicare tot ce ati invatat despre cum sa respirati in momentul nasterii si despre cum sa impingeti in mod eficient. In plus, prezenta partenerului de viata este importanta in aceasta etapa, pentru ca el va poate incuraja si va poate da putere sa depasiti durerea.

Expulzarea placentei are loc imediat dupa nasterea fatului, moment care mai este cunoscut si sub numele de delivrenta. Acesta este de fapt stadiul trei de travaliu si cel mai scurt dintre toate: poate dura intre 5 – 30 de minute. In unele cazuri, mamele trebuie sa mai impinga o data sau de doua ori pentru a ajuta la scoaterea completa a placentei. Mai apoi, medicul se ocupa de taierea cordonului ombilical si se apropie momentul emotionant, in care va veti tine puiul in brate pentru prima data.

Pentru a fi pregatite pentru momentul cel mare, va recomandam sa stiti tot ce va asteapta. Pregatirea psihica si fizica reprezinta doua elemente cheie, mai ales in perioada sarcinii, cand va puneti foarte multe intrebari, de tipul: sunt pregatita pentru a deveni mama? Cum va fi nasterea? Cum voi suporta durerea? Este perfect normal sa va puneti intrebari de acest tip.

Raspunsurile la 3 intrebari importante ale caror raspunsuri va pot preocupa:

1. Cum va dati seama ca incepe travaliu? Puteti prevesti momentul cel mare chiar cu cateva saptamani inainte de nasterea propriu-zisa. Daca veti simti o presiune in zona pelvisului si aveti senzatia ca bebelusul „cade in gol”, inseamna ca nasterea este destul de aproape. Nu va ingrijorati: este normal sa se intample asa.

Pe toate perioada sarcinii, colul uterin inchis ajuta la protejarea fatului de diferite infectii. Apropierea de nastere duce insa la dilatarea colului si veti observa eliminarea unei secretii si spargerea unor vase de sange. Bebele incepe sa dea semne din ce in ce mai clare ca vrea sa vina pe lume, pregatindu-si drumul.

Corpul vostru, dragi mamici, este plin de hormoni in timpul sarcinii, insa daca observati ca apar stari de diaree, inseamna ca deja intrati in prima etapa de travaliu, cand sarcina este foarte avansata. Puteti experimenta un disconfort minor, insa va trece destul de repede.

Un alt element care anunta ca nasterea este foarte aproape este reprezentat de intensificarea durerilor de spate. Este normal ca femeile insarcinate sa aiba astfel de dureri pe toata durata celor noua luni, insa daca deja nu le mai puteri suporta, este momentul sa va ganditi sa mergeti la spital. Acum bebelusul isi face loc si incepe sa coboare prin canalul de nastere, ceea ce inseamna ca va atinge coloana vertebrala cu craniul sau.

2. Cand e real si cand e alarma falsa? In anumite situatii, ca mamici puteti experimenta senzatii false ca se aproprie momentul nasterii. Cum deosebiti simptomele false de cele reale? In primul rand, daca apar contractiile, apa se rupe si colul incepe sa se dilate, este clar ca bebelusul isi doreste sa vina pe lume in curand.

Printre indiciile false din stadiu unu de travaliu se pot numara urmatoarele: aparitia contractiilor neregulate. Numai contractiile regulate reprezinta un semn real al apropierii momentului nasterii, cand au loc la intervale de 30-70 de secunde. De asemenea, un indiciu fals poate fi dat de faptul ca atunci cand mergeti, cand va odihniti sau cand va schimbati pozitia, contractiile se opresc. In cazul in care nasterea se apropie intr-adevar, contractiile persista, indiferent daca va miscati sau nu. Fiti atente si la intensitatea contractiilor: in preajma nasterii, acestea cresc in intensitate si devin mai frecvente. Niciodata nu se vor rari in intensitate si frecventa. In ultimul rand, nu trebuie sa confundati contractiile din zona centrala a abdomenului sau din zona pelviana cu cele reale, care au loc la nivelul zonei lombare si care se pot muta apoi in zona abdomenului.

3. Oare pot manca dupa ce am intrat in travaliu? Avand in vedere ca la unele femei travaliul dureaza cateva ore bune, nu este exclus sa vi se faca foame. Medicii recomanda totusi sa va abtineti de la consumarea alimentelor solide si a lichidelor, intrucat astfel stomacul se goleste mai repede. Daca mancati, produsele ce raman in stomac pot produce o stare de voma, iar aceasta, aspirata in plamani conduce la aparitia pneumoniei de aspiratie. In cazul in care vi se face sete, puteti bea apa sau ceai neindulcit.

Durerea poate fi controlata prin anumite metode sau cu ajutorul medicamentelor

In momentele dinaintea nasterii, durerile pot fi extrem de mari. Nu va ingrijorati, acestea pot fi controlate, fie cu ajutorul medicamentelor, fie prin alte mijloace.

Metode ce nu implica medicamentele

  • in timpul celor trei stadii de travaliu, viitoarele mamici pot diminua durerea pe care o simt cu ajutorul unor pozitii ale corpului. De exemplu, puteti sta in genunchi, in timp ce tineti corpul aplecat in fata, pana simtiti ca va atingeti genunchii cu pieptul. Astfel nu veti mai simti la fel de tare durerea provocata de craniul fatului ce apasa pe bazin;
  • tineti sticle de apa calda sau prosoape caldute sub burta, mai exact in regiunea dintre vagin si anus;
  • nasterea in apa va ajuta sa va relaxati muschii mult mai bine si veti avea o pozitie mult mai confortabila;
  • masajul ajuta si el la scaderea durerii;
  • acupunctura;
  • ascultati muzica – s-a dovedit faptul ca muzica poate actiona ca un analgezic;
  • exersati tehnicile de respiratie pe care le-ati invatat pe parcursul sarcinii.

Medicamente utile in stadiile de travaliu:

  • Meperidina sau Demerolul este cel mai folosit medicament pentru scaderea durerii la viitoarele mame, intrucat actioneaza in cel mult 7-8 minute dupa ce se administreaza venos si va ajuta sa nu mai simtiti durere pret de aproximativ trei ore;
  • Fortralul sau Pentazocina este un medicament tip analgezic ce ajuta atat la diminuarea durerii, cat si la cresterea activitatii uterului;
  • Petidina sau Mialginul este un medicament care poate fi folosit cand durerea este prea mare, insa trebuie sa aveti in vedere ca acesta nu functioneaza pentru un sfert din femeile care il incearca.

Pe langa aceste medicamente, mai puteti folosi si analgezia pe masca, ce presupune asigurarea analgeziei in perioada in care se dilata colul, dar si in momentul expulziei fatului. Aceasta optiune ajuta la evitarea depresiei respiratorii a celui mic.

Unele femei apeleaza chiar si la anestezia regionala:

  • anestezia locala poate ajuta chiar inainte de expulzarea fatului, in etapa doi de travaliu. Medicul apeleaza la epiziotomie, care este o taietura a muschilor perineali. De regula, aceasta procedura se face cu xilina;
  • anestezia paracervicala ajuta la diminuarea durerilor provocate de contractiile uterine. Acest tip de anestezie nu se aplica si pentru momentul expulziei, intrucat nu blocheaza nervii rusinosi;
  • anestezia nervilor rusinosi: se aplica xilina si reprezinta cea mai folosita metoda de anestezie in cazul nasterii naturale;
  • anestezia epidurala (cunoscuta si sub numele de anestezie peridurala) presupune injectarea unei substante anestezice in coloana vertebrala lombara. Nasterea cu anestezie epidurala va mentine constiente, dar nu veti simti durerile provocate de contractii, intrucat uterul nu este influentat de efectul anestezicului. In cazul in care travaliu dureaza prea mult, se poate administra oxitocina intravenos. Multe mamici prefera aceasta metoda, pentru ca astfel raman constiente in timpul nasterii, spre deosebire de cazul anesteziei generale;

Exercitii de intarire a muschilor perineali

Pentru a trece mai usor de toate etapele travaliului, medicul recomanda sa faceti exercitii de intarire a muschilor perineali. Acestia se afla pe oasele pelvice si se comporta ca un hamac, intrucat tin organele pelvice in interior. Daca nu stiti exact unde sunt muschii perineali, va recomandam sa incepeti urinarea si apoi sa incercati sa o opriti brusc. Veti simti cu siguranta care sunt muschii cu care trebuie sa faceti exercitii.

Specialistii numesc aceste exercitii: Kugel. Mai exact, veti contracta si apoi veti relaxa muschii aproximativ de doua sute de ori pe zi. Incercand aceasta metoda, veti reusi sa va usurati nasterea si veti evita ruperea muschilor. In plus, pe viitor veti simti mai multa placere in timpul contactului intim si veti evita prolapsul organelor pelvice, adica iesirea lor prin orificiul valvular.

Se poate induce perioada cuprinsa intre aparitia durerilor de nastere si expulzarea fatului?

In unele situatii, atunci cand sarcina devine riscanta pentru mama, pentru fat sau chiar pentru ambii, travaliul trebuie indus pentru a grabi nasterea. Medicul este nevoit, in acest caz sa induca starea cu ajutorul declansarii artificiale a contractiilor uterului, inainte de termen. De asemenea, se mai poate apela la aceasta practica atunci cand sarcina a trecut deja de termen si cel mic trebuie neaparat sa vina pe lume sau cand procesul de dilatare se intampla mult prea lent.

Cum se procedeaza? Specialistul injecteaza mamei intravenos oxitocina sau rupe artificial membranele, ajutand uterul sa se contracte prin intermediul cresterii nivelului de secretie a prostaglandinei.

Epiziotomia – necesara atunci cand apar probleme la nastere

Epiziotomia este un procedeu folosit de regula in etapa doi de travaliu, atunci cand fatul nu poate fi expulzat cu usurinta in mod natural. De aceea, medicii apeleaza la acest tip de operatie obstetricala, care presupune taierea perineului. Practic, epiziotomia ajuta la deschiderea unui spatiu mai mare pentru capul fatului, dar si la prevenirea rupturilor perineale.

Exista doua tipuri de epiziotomii: cea mediana, care presupune o taietura intre peretele posterior al vaginului pana la 2 centimetri de anus si epiziotomia mediolaterala, care incepe median si apoi este deviate lateral, la o distanta considerabila de rect. Niciuna dintre aceste doua proceduri nu afecteaza fatul la nastere si ne referim aici la scorul Apgar (nota acordata bebelusului).

Nu va faceti griji, dragi mamici, aceste tipuri de proceduri se realizeaza numai dupa o anestezie locala si nu produc durere. Ele prezinta insa totusi cateva riscuri: puteti pierde sange in mod excesiv, se poate forma un hematom sau perineul poate fi infectat. Un medic bun va sti insa ce trebuie sa faca pentru a evita efectele secundare.

Forcepsul si extractorul cu vacuum

Travaliul nu decurge mereu asa cum ar trebui, iar in unele cazuri medicii sunt nevoiti sa apeleze la forceps si la extractorul cu vacuum, metode care ajuta la usurarea nasterii. Femeile pentru care medicii folosesc aceste metode nu mai au putere sa impinga, fiind foarte obosite sau uterul nu se mai contracta. In acelasi timp, forcepsul si extractorul cu vacuum se pot folosi in cazul in care fatul ramane blocat intr-o anumita pozitie si necesita extragere artificiala. De regula, in aceste cazuri, medicul foloseste o anestezie locala sau epidurala, pentru a diminua durerea pe care o simte mama.

Probabil va intrebati cum arata cele doua instrumente. Forcepsul este foarte similar unui dispozitiv format din doua linguri prinse in forma de foarfece, iar extractorul cu vacuum are forma unei cupe de metal sau plastic ce se pune de regula pe capul fatului, ajutand la scoaterea acestuia. Folosirea celui de-al doilea instrument poate provoca leziuni ale pielii capului la fat sau leziuni pe creier.

Cum se poate implica partenerul de viata la momentul nasterii

Cum trebuie sa se pregateasca partenerul de viata pentru toate cele trei stadii de travaliu? Sprijinul moral este foarte important pentru orice mamica si de regula, cea mai apropiata persoana este partenerul de viata. El trebuie sa fie pregatit pentru marele moment si trebuie sa stie la ce sa se astepte si cum ar trebui sa va ajute.

  • luati lucrurile cu calm atunci cand vine momentul sa mergeti la spital. Nu va grabiti, pentru ca in cazul in care ajungeti la spital in urma unei alarme false, cel mai probabil veti fi trimisi inapoi acasa si nu veti face decat sa pierdeti timp. Mai bine ramaneti acasa, acolo unde amandoi trebuie sa va relaxati si sa va odihniti;
  • amintiti-i partenerului de exercitiile pe care le-ati facut impreuna: in timpul sarcinii, viitorii parinti merg, de regula, la cursuri prenatale pentru a se pregati impreuna pentru marele momente. In momente de stres, nu este exclus sa uitati tot, dar daca ramaneti calmi, totul va fi in regula;
  • pregatiti partenerul pentru asteptare: in timpul nasterii, partenerul de viata trebuie sa astepte ore bune, din momentul in care incepe travaliu. In acest timp, el trebuie sa ramana calm si sa nu se lase cuprins de ganduri negre. Este important sa se imbrace comod pentru a putea suporta mai bine asteptarea;
  • lasati grijile deoparte! Stim ca este usor de zis si greu de facut, insa partenerii de viata care decid sa asiste la nastere trebuie sa inteleaga ca atunci cand intra in camera de nastere, trebuie sa reprezinte un sprijin pentru mamica. Uneori, sotul poate fi rugat sa paraseasca sala, dar nu inseamna ca ceva decurge rau, ci dimpotriva, medicii pur si simplu au nevoie de spatiu pentru a actiona.
  • monitorizarea contractiilor: este un element la care va poate ajuta partenerul de viata in toate cele trei stadii de travaliu, intrucat el le poate vedea. Explicati-i tot ce simtiti, iar sotul sau iubitul va poate ajuta sa controlati situatia si sa va simtiti mai bine
  • aplicarea tehnicilor invatate: chiar daca mamicile sunt foarte agitate in timpul nasterii, trebuie sa fie ajutate de parteneri. Unele femei se relaxeaza daca li se face masaj, iar altele daca pur si simplu li se vorbeste despre orice. Partenerul poate observa cel mai bine care este tehnica de relaxare ce functioneaza la voi, dragi mamici, in momentele in care va lasati purtate de val.

Lucruri mai putin obisnuite despre momentele de dinaintea nasterii

Imprevizibilul nu poate fi evitat

Chiar daca v-ati pregatit temeinic pentru marele moment, intotdeauna vor aparea emotii si trairi neasteptate. E adevarat, cursurile prenatale ajuta, insa ele reprezinta doar o simulare a ceea ce urmeaza. Realitatea va fi diferita si foarte intensa. Amintiti-va, insa, dragi mamici, ca aduceti pe lume un copil, ceea ce reprezinta o bucurie si o minune!

Tremuratul

In perioada de travaliu este normal ca femeile sa tremure in mod inevitabil. Nu va faceti griji: este un lucru normal, iar medicii il pun pe seama incompatibilitatii de sange care ajunge de la fat la mama. De exemplu, daca o mamica are grupa de sange A, iar micutul are grupa B si ii transmite mamei putin sange, atunci va aparea senzatia de frig.

Sunete mai putin normale

Bebelusul pune o presiune foarte mare pe canal atunci cand incepe se coboare, provocandu-va gaze. Uneori se poate intampla ca mamica sa paralizeze in zona sfincterului, in cazul in care a facut o epidurala, dar este ceva normal, iar efectele vor trece imediat. De asemenea, se poate intampla ca mama sa aiba un scaun exact in momentul nasterii, intrucat presiunea forteaza rectul sa elimine. Medicii sunt obisnuiti cu aceste situatii in stadiile de travaliu si nu trebuie sa va simtiti stanjenite.

Comportamente ciudate

Durerea va poate face sa aveti reactii necontrolate, precum plansul, tipatul sau vorbitul urat. Sunt lucruri normale insa, pentru ca nasterea este un moment dificil si ca mamici aveti nevoie sa va eliberati de stres intr-un fel sau altul. Cei din jur trebuie sa inteleaga si sa nu puna la suflet.

Ce se intampla dupa nastere?

Imediat dupa ce ati adus bebelusul pe lume, corpul vostru va fi foarte obosit si in primul rand are nevoie de odihna, pentru a se reface. Trebuie sa va acordati timp. S-ar putea sa simtiti dureri acolo unde s-a realizat epiziotomia sau sa intampinati probleme la mers. In acelasi timp, nu este exclus sa tusiti, sa stranutati sau aveti dureri la sani. Uneori, mameloanele se intaresc si devin dureroase, intrucat apare laptele matern, iar corpul vostru nu este obisnuit.

Dupa ce travaliu si nasterea au trecut, va mai puteti confrunta cu hemoroizi, adica veti observa vene varicoase inflamate in zona anala, puteti avea constipatie, bufeuri, frisoane si totodata, puteti avea incontinenta urinara ori fecala. Nu va speriati daca aveti scurgeri vaginale mai abundente decat in cazul unei menstruatii, pentru ca este un efect normal la proaspetele mamici. Dincolo de partea fizica, trebuie sa aveti grija si de cea psihica. Nu este exclus sa va simtiti deprimate sau sa va vina sa plangeti fara motiv. Irascibilitatea este si ea normala in aceste cazuri. De aceea, trebuie sa fiti puternice si trebuie sa faceti fata acestor simptome cu grija. Studiile arata ca peste 80% dintre femeile care au nascut au simtit aceste elemente. Bucurati-va insa de micutul vostru si acordati-va timp sa va refaceti!

Surse:

  • https://www.copilul.ro/nastere/stadii-de-travaliu/
  • https://www.reginamaria.ro/articole-medicale/stadiile-travaliului-este-timpul-sa-se-nasca-copilul
  • http://www.bebelu.ro/nastereasarcinacopilul/nasterea-bebelusului/stadii-de-travaliu
  • http://www.totuldespremame.ro/sarcina/nasterea/travaliul/etapele-travaliului
  • http://www.desprecopii.com/info-id-448-nm-Travaliul-de-la-A-la-Z-ghid-complet.htm
  • http://www.7p.ro/default.aspx?PageID=323
  • http://www.nastenatural.ro/toate-etapele-nasterii-naturale/

Distribuie prietenilor tai aceasta informatie!

No votes yet.
Please wait...