Colostrul sau primul lapte este secretat de glanda mamara in ultima parte a sarcinii si in primele 3-4 zile dupa nastere.

Este un lichid galbui foarte hranitor pentru nou-nascut. Este, de asemenea, laptele cel mai bine suportat in perioada neonatala, cand rinichiul este imatur. Recomandabil este ca nou-nascutul sa fie pus sa suga in prima jumatate de ora dupa nastere pentru a putea beneficia de acest „aliment minune”. Asadar, colostrul este precursorul fluid al laptelui matern secretat de glandele mamare in timpul sarcinii si in zilele imediat urmatoare dupa nastere, care ofera copilul tot ceea ce acesta are nevoie in primele zile de viata.

In timpul sarcinii, sanii cresc in dimensiune si glanda se pregateste pentru functia sa cea mai importanta: aceea de a produce lapte. Femeile la care colostrul nu apare inainte de nastere, nu trebuie sa isi faca griji pentru ca acesta va aparea cu siguranta la nasterea copilului. La inceput, colostrul va avea o culoare foarte deschisa si apoi va capata o nuanta galbuie, mai intensa. O mama poate produce zilnic de la 7 la 120 de mililitri de colostru. Colostrul are acelasi gust ca si lichidul amniotic.

1. Ce contine colostrul

Colostrul are densitate crescuta, e bogat in proteine, contine mai putina lactoza, grasimi si vitamine hidrosolubile, dar contine vitamine liposolubile. Are in compozitie si anticorpi conferindu-i nou-nascutului imunitate si protejandu-l de infectiile bacteriene si virale in aceasta perioada in care nu are inca un sistem propriu de aparare. Colostrul ofera, de asemenea, hormoni implicati in echilibrul endocrin al copilului, enzime care ajuta la digestia grasimilor din acest fluid, anticorpi care protejeaza copiii impotriva infectiei gastro-intestinale, precum si elemente care stimuleaza coagularea sangelui.

Citeste si:   Calitatile laptelui de mama

Alaptarea timpurie presupune un aport imediat de colostru, un cocktail imunitar oferit cu generozitate nou-nascutului. Concentratia maxima este data de colostru in primele ore dupa nastere.

Retinem, asadar, ca acest lichid este ideal pentru nou-nascuti in timpul primelor zile de viata din urmatoarele motive:

  • Contine grasime: intr-o cantitate, evident, mai mica decat in ​​laptele matern, dar necesara pentru copil in primele sale zile de viata;
  • Contine proteine: colostrul este bogat in proteine, subliniind aici globulinele si albumina. Colostrul este bogat in celule active imunologic: anticorpi si alte proteine ​​de protectie. Acestea ajuta la reglarea sistemului imunitar prin protejarea impotriva diferitelor infectii.
  • Contine vitamine: colostrul este foarte bogat in vitamine. In principal, vitamina A, vitamina E, vitamina C si caroten. Fiind bogat in vitamina A, ajuta la protejarea vederii si ochilor si reduce riscurile de infectii;
  • Contine minerale: colostrul are un continut ridicat de minerale. Mai ales fosfor, zinc, iod si cupru;
  • Colostrul ofera o aprovizionare consistenta de imunoglobulina A, factori de protectie importanti pe care organismul nu este in masura sa ii produca pana la a treia luna de viata. Functia imunoglobinei A este de a proteja de microorganismele daunatoare peretelui intestinal si de atacuri ale tractului respirator, de asemenea, neutralizeaza toxinele.

2. Proprietati ale colostrului

In primul rand, despre colostru nu se poate spune ca este un medicament. Colostrul, primul aliment din viata unui bebelus, este in mod natural conceput pentru a mentine sanatatea si prevenirea bolilor, mai degraba decat a vindeca o boala pe care ar putea sa o aiba un bebelus. Colostrul este incredibil de eficient in oprirea cauzei bolilor si a infectiilor. Este foarte important ca bebelusul sa primeasca colostru, deoarece acesta va oferi o protectie speciala impotriva bolilor, continand vitamine si minerale de care are nevoie copilul.

Citeste si:   Furia laptelui sau angorjarea sanilor - semne, prevenire si tratament

Concret, colostrul asigura urmatoarele beneficii bebelusului:

  • Stimuleaza miscarea intestinala a copilului, astfel incat meconiul este eliminat rapid. Astfel, colostrul ajuta la eliberarea substantelor care produc icter, contribuind la reducerea acestuia.
  • Colostrul este precum un corn al abundentei, oferind orice este nevoie pentru a mentine un tract gastro-intestinal sanatos si functional, cheia pentru o sanatate buna. Multe boli isi au originea in intestin, iar absorbtia corecta de substante nutritive este esentiala pentru mentinerea corpului in stare buna.
  • De asemenea, colostrul intervine in eliminarea excesului de bilirubina.

Distribuie prietenilor tai aceasta informatie!