un articol interesant despre alaptare - intrebari si raspunsuri |

Acasă Forumuri Mama si bebelusul Alaptare si alimentatie bebelusi un articol interesant despre alaptare

Acest subiect conține 16 răspunsuri are 9 voci și a fost actualizat ultima dată de  lalica acum 11 ani, 8 luni.

Vizualizare 17 articole - 1 la 17 (din 17 în total)
  • Autor
    Mesaje
  • un articol interesant despre alaptare

    allessia
    Participant

    Alimentaţia sănătoasă a nou-născutului
    95 la sută dintre nou-născuţii care părăsesc maternitatea sunt alăptaţi. După numai 2-3 luni de la externarea din spital însă, foarte multe mame renunţă, definitiv sau parţial, la a-şi hrăni copiii la sân. „În prezent, externarea din maternitate se face foarte repede, după numai 4 zile de la naşterea copilului, iar lactaţia mamei nu este atunci complet instalată. În consecinţă, foarte multe femei renunţă la alăptare, fie adaugă, suplimentar, o completare cu lapte industrial – un produs special pentru sugari. Dacă se întâmplă şi ca mama să-i administreze laptele praf cu biberonul sau tetina, atunci copilul va renunţa la sân, pentru că observă că nu mai este nevoie să depună nici un efort pentru a-şi extrage laptele”, explică dr. Alin Stănescu, medic primar pediatru, în cadrul Institutului pentru Ocrotirea Mamei şi Copilului (IOMC) din Bucureşti.

    Totuşi, alimentaţia la sânul mamei este ideală pentru nou-născut. Pe lângă compoziţia fizico-chimică în nutrienţi, proteine, lipide şi glucide, laptele de mamă este un aliment viu, steril, care conţine şi anticorpi, astfel încât copilul alăptat este mai protejat împotriva multor boli, spre deosebire de cel care este hrănit cu lapte praf. „Produsele industriale care există pe piaţă, în prezent, se apropie ca proporţie şi concentraţie, din punct de vedere fizico-chimic de laptele de mamă, dar nu îl pot imita”, subliniază medicul.

    Singurul stimulent al lactaţiei – suptul copilului

    Specialistul spune că este foarte important ca mamele să nu renunţe la a-şi alăpta copiii şi, mai mult, insistă ca ele să fie susţinute în acest demers. „Din păcate, de foarte multe ori, din cauza unei cunoaşteri insuficiente a personalului medical, se recomandă, cu multă uşurinţă, introducerea unui produs alimentar complementar, ceea ce, adesea, compromite alăptarea. Poate în prima lună de viaţă, creşterea în greutate micuţului nu este cea aşteptată de părinţi, inclusiv în cazul copiilor alăptaţi, dar trebuie ştiut că, după ieşirea din maternitate, sugarul are o perioadă de scădere fiziologică. În acest caz, se spune, adesea, că mama nu are lapte.

    Dar este fals. Dacă nou-născutul nu vrea să mănânce nu înseamnă că secreţia lactată a mamei lipseşte. Singurul stimulent al lactaţiei este suptul copilului”, spune medicul Stănescu. Aşadar, imediat după naştere (sau la circa 2-4 ore), copilul este bine să fie pus la sânul mamei sau, măcar, pe burtica acesteia. „În momentul acela, mama nu are lapte, dar stimularea sânului de către copil determină ca imediat să se secrete colostru – prima formă a laptelui matern, care este o substanţă foarte concentrată”, mai spune doctorul.

    Demontând unele mituri, pediatrul ne asigură că este bine ca nou-născutul să fie alimentat la cererea lui, şi nu la ore fixe, aşa cum cred multe persoane. „Dacă cere să fie alăptat noaptea, nu-l refuzaţi! Copilul trebuie pus la sân de câte ori cere”, adaugă dr. Stănescu. În medie, durata unei alăptări este de 20-30 de minute, în funcţie şi de „rapiditatea” sugarului. Nu există o regulă fixă care să ne înveţe de câte ori trebuie hrănit copilul, dar, de obicei, în primele luni de viaţă, nu se alăptează de mai puţin de 7 ori, deci cam la 3 ore. Odată cu creşterea în vârstă şi în greutate însă, micuţul îşi spaţiază distanţele dintre mese. De asemenea, mai spune specialistul, „atunci când copilul dă semne că doreşte să fie alăptat la un interval de timp mai scurt decât cele 3 ore, el trebuie pus la sân”. Alăptarea se face la ambii sâni, alternativ.

    Lapte de vacă, numai după 1 an

    La ora actuală, se recomandă alăptarea exclusivă până la vârsta de 6 luni şi fără administrare de sucuri (de morcovi, lămâi, portocale), apă sau ceai. Dacă mama este alimentată corespunzător şi alăptează „la cerere”, şi nu la ore, ea îi transmite copilului prin lapte tot necesarul de vitamine. După ce micuţul împlineşte 6 luni, el necesită şi o alimentaţie complementară sau diversificată. Copilul are nevoie de un aliment solid, pentru că principiile nutritive din laptele matern nu-i mai sunt suficiente. Totuşi, alăptarea trebuie să continue, în paralel, cel puţin până la 1-2 ani. Dacă nu îl alăptaţi până la această vârstă, optaţi atunci pentru un lapte adaptat necesităţilor copilului şi, în nici un caz, pentru laptele de vacă. Acest aliment nu trebuie introdus în alimentaţia copilului până la vârsta de un an.

    „Nu neg că ar putea să fie cazuri în care este necesar să se administreze un produs suplimentar, în anumite situaţii concrete (mama are febră sau este extrem de obosită şi nu poate să alăpteze o zi, lactaţia este mai săracă timp de câteva zile), dar trebuie să se renunţe la această complementaritate, imediat cum situaţia a revenit la normal. În schimb, vreau să subliniez că nu sunt valabile sintagmele care se spun şi, câteodată, chiar de personalul medical, că «laptele de mamă este zer, este prea slab sau prea gras». În plus, sunt extrem de rare cazurile în care mama nu are lapte, însă, sunt foarte frecvente situaţiile în care se consideră că mama nu are lapte, pentru că cel mic are o indispoziţie care nu e legată de insuficienţa laptelui matern, dar aceasta este concluzia care se trage cel mai repede”, adaugă medicul.

    Referindu-se la greutatea copilului, pediatrul spune că este indicat, ca atunci când vine pe lume, nou-născutul să cântărească aproximativ 3 kilograme. „Greutăţile standard sunt de 3.000-3.200 de grame, iar la valori cuprinse între 2.500 şi 3.000 de grame, copilul se numeşte subponderal. Dacă depăşeşte însă 4.000 de grame, trebuie verificat să nu existe anumite situaţii patologice”, conchide dr. Stănescu. Apoi, în primele 3 luni de la naştere, copilul trebuie să crească cu circa 750 de grame pe lună, astfel încât, la vârsta de 4 luni, ar trebui să se dubleze greutatea de la naştere, adică să cântărească aproximativ 6 kilograme, iar la un an, trebuie să cântărească în jur de 9 kilograme.

    În ceea ce priveşte contraindicaţiile alăptării, acestea sunt extrem de rare. Nu îşi pot alimenta copiii la sân mamele infectate cu HIV, cele care suferă de tuberculoză, boli febrile şi alte afecţiuni foarte grave. În cazul copilului, pediatrul aminteşte de o greutate foarte mică la naştere sau probleme cardiace, din cauza cărora sugarul nu are puterea să-şi asigure laptele din pieptul mamei.

    Avantajele alăptării pentru copil

    1) asigură o creştere şi o dezvoltare echilibrată

    2) ajută la o evoluţie ponderală corespunzătoare

    3) protejează împotriva bolilor respiratorii

    4) scade riscul apariţiei afecţiunilor digestive

    5) frecvenţa obezităţii este mică

    6) reduce riscul anemiei, prin asigurarea necesarului de fier

    7) accentuează relaţia emoţională cu mama

    Avantaje alăptării pentru mamă

    1) reduce riscul de cancer uterin

    2) protejează împotriva cancerului de sân

    3) are rol de planificare familială naturală – o mamă care alăptează la cererea copilului, în primele 6 luni, poate să evite o sarcină nedorită

    4) contribuie la revenirea rapidă a siluetei anterioare sarcinii

    5) ajută la refacerea mai rapidă a uterului

    Nu este adevărat că:

    · laptele de mamă este zer

    · laptele de mamă este prea slab

    · laptele de mamă este prea gras

    Hrană

    Alăptarea exclusivă a copilului se recomandă până la vârsta de 6 luni, fără administrare de sucuri, apă sau ceai. După această vârstă, micuţul necesită şi un aliment solid, pentru că principiile nutritive din laptele matern nu-i mai sunt suficiente. În paralel, continuaţi alăptarea până la 1-2 ani.

    milena.nita@gandul.info

    Lista atasamente

    http://www.alaptare.home.ro/

    allessia
    Participant

    http://www.alaptare.home.ro/ – un site super

    asa este forte bun

    blondutza
    Participant

    asa este forte bun reportajul…..poate asa se hotarasc si mamicile sa nu mai dea lapte praf ci doar san…sa stimuleze lactatia…nu mai renuntati asa usor !!!

    Allessia, multumim foarte

    patricia
    Participant

    Allessia, multumim foarte mult pt acest articol si sper ca vor vedea si mamicile care au probleme cu alaptarea. Totul depinde de mama, cat de mult doreste sa-si alapteze puisorul. Desigur ca in situatii dificile mama trebuie sa faca si sacrificii pt bebitz.

    Super tare articolul….

    dolcemaria
    Participant

    Super tare articolul….

    da mi-a placut si mie si eu

    cristinel
    Participant

    da mi-a placut si mie
    si eu am crezut candva ca laptele meu nu-i este suficient, am incercat lapte praf dar nici poveste, ma bucur acum ca l-a refuzat, avem 8 luni si inca nu stim ce e laptele praf

    mersi alessia este ffoarte

    merymary
    Participant

    mersi alessia este ffoarte bun articolull

    si mie mi sa parut super

    allessia
    Participant

    si mie mi sa parut super interesant si l-am pus sa citeasca mamicile care au probleme cu alaptatul ,poate le ajuta cu ceva , ca azi am tot discutat in contradictoriu cu unele dintre ele ,eu nu prea vb fara sa stiu sigur unele lucruri,mai bine tac ..

    Da e foarte bun articolul,

    lalica
    Participant

    Da e foarte bun articolul, acum e la moda expresia cand nasti,VAI NU AM LAPTE,medicul mi/a recomandat laptele praf ca bebele suge des si nu se satura!
    Fetita mea are 1 n si 9 luni si inca o alaptez si sunt foarte multumita de asta,nu am avut probleme de raceala cu ea,a racit pana la aceasta varsta doar de 4 ori si nu raceli grave,ci 2,3 zile de nas curs ptuin rosu in gat ,atat!
    Problema e cum o sa o intarc ,nu adoarme decat la san,o alaptez la pranz cand o culc si seara la culcare si noaptea se mai trezeste 1 ,2 ori,iar daca nu ii dau e jale mare.
    Eu doar pana la 2 anisori vreau sa o alaptez.
    Pana la ce varsta credetii ca ar trebui alaptat un copil?

    draga lalica,o poti alapta

    elizanicole98
    Participant

    draga lalica,o poti alapta atata vreme cat timpul iti permite daca nu mergi la serviciu o poti alapta pana merge la gradinita,nu vad ce te-ar impiedica.spor la …alaptat in continuare Rolling On The Floor

    lalica e o dulceata fetita

    allessia
    Participant

    lalica e o dulceata fetita ta ! sa iti traiasca ! lalica jos palaria in fata ta ,pt ca pui binele copilului mai presus de orice ,nu stiu ce sa zic e super daca poti sa o alaptezi pana la 2 anisori dar problema cred ca va fii cu intarcatul ,ca e marisoara …si stie multe .trebuie cumva sa o intarci treptat fara sa fie o trauma pt ea ..

    HA HA HA ELIZANICOLE! Lasa

    lalica
    Participant

    HA HA HA ELIZANICOLE!
    Lasa ca te vad eu pe tin cum il intarci tu pe edy!

    Multumesc Alessia,si tie

    lalica
    Participant

    Multumesc Alessia,si tie sa/ti traiasca bebele,cat timp are?
    Stiu ca va fi o trauma pentru ea,degeaba citesc aricole de intarcat ca nu reusesc,sufera foarte mult daca nu/i dau chicheau mama(titi).
    Nu o alaptez doar la pranz cand o culc si seara la culcare si se mai trezeste si noaptea.

    lalica al meu are 9 luni,si

    allessia
    Participant

    lalica al meu are 9 luni,si eu il alaptez stiu cum e ,andrei al meu e dependent de tatza si nu cred ca o sa-l pot nici eu intarca,pana merge la scoala am vreme Laughing

    foarte intersant si raluk

    simonik
    Participant

    foarte intersant si raluk mea are 1 an si o sapt si nu vrea deloc sa renunte asa ca mergem in continuare pana se termina …problkema este ca se trezeste des sa suga nopatea dar mergem mai departe m am inarmat cu rabdare vitamine ceaiuri si mancare buna sa pot fadce fata …mamici alptati cat mai mult .raluk mea pana acum nu a racit niciodata

    nic edy meu n-a racit

    elizanicole98
    Participant

    nic edy meu n-a racit deloc,are 1 an si 10 luni si-l alaptez si acum si n-am de gand sa renunt nici dupa 2 ani la alaptat.
    pt.lalica:astept vesti legate de intarcarea biei! Big Grin

    Da simonik si eu iau

    lalica
    Participant

    Da simonik si eu iau vitamax,ca si bia mea se trez noaptea,tu ce iei?
    Ca simt uneori ca pic jos!
    Noaptile fara somn te darama!

Vizualizare 17 articole - 1 la 17 (din 17 în total)

Trebuie să fii autentificat pentru a răspunde la acest subiect.

Citeste si

Inainte sa pleci,

Poti gasi informatii utile si in materialele urmatoare:

Distribuie prietenilor tai!

NOUTATI DE LA RO-MAMMA
INSCRIE-TE la newsletter si primesti ultimele noutati.