o poezie foarte profunda….sa va racoreasca duminica aceasta.

IN FLACARA CARE MA ARZ

În flacăra care mă arz
În loc de chinuri și necaz
Găsesc tot mîngîiere,
Dulceață și plăcere.

Ca pervaneoasa am ajuns
Nu e vrun lucru de ascuns,
Singur alerg de voie,
În foc fără nevoie !

Cînd nu te văz, îngheț de frig.
Voi să te văz și să mă frig !
A ochilor tăi rază
Îmi place să mă arză !

În focu-ți cînd mă prigoresc,
Atunci îmi pare că trăiesc !
Atunci mă știu cu viață,
Aminteri sînt de gheață.

Această parte mi-am ales
Din flacără-ți să nu mai ies !
Nu voi să am scăpare
D-un foc ce rai îmi pare !

Să arz trăind, să mor arzînd !
Și-al tău obraz numai văzînd,
Să-mi pară focul viață,
Și moartea o dulceață !

Așa m-am hotărît să fiu
Cît voi trăi, cît voi fi viu,
În piept purtîndu-ți focul,
Să-mi fericesc norocul !

Iar cînd pă urmă voi muri,
Nici între morți nu voi feri
D-a spune la oricine
C-așa ți se cuvine.

Alecu Văcărescu