cateva ganduri si interpretari personale nascute in urma „vizitei” de azi la spital; am fost sa ne programam pt analize medicale gratuite. Am plecat de acolo cu un gust amar… de data asta nu datorita cadrelor medicale, care s-au comportat minunat, cel putin cei cu care am avut noi de-a face, ci datorita atmosferei… de care nu ne-a fost dor deloc…

Iluzii…

O vizita scurta, banala si de rutina la Spitalul Judetean m-a facut sa constientizez cat de fragil si subtire este firul acela care ne tine conectati cu viata. Din holul cel mare, inafara de mirosul puternic de dezinfectant, te izbeste mirosul durerii, suferinta batranilor, inocenta si resemnarea beblusilor bolnavi.
Holurile intunecoase de la etajul intai dau iluzia unui buncar nazist care da impresia ca in fiecare secunda se poate prabusi peste tine, inghitindu-te. Cu fiecare secunda cu care te afunzi mai mult pe coridoarele intortocheate, simti mai tot mai mult prezenta nelinistitoare a bolilor, a neputiintei si a limitarii fiintei omenesti, devii tot mai constient de iluzia nemuririi care ne zace in suflete.
Zumzetul lucrarilor de renovare care se efectueaza la o intreaga aripa a colosului de unsprezece etaje te agaseaza si te oboseste in egala masura, iar paravanele protectoare sporesc intunecimea coridoarelor sumbre.
Din cand in cand, se mai intampla sa apara, parca dintr-o alta lume, parca negasindu-si locul, parca ratacit, cate un copilas neastamparat, zglobiu, neobosit si optimist, (ca si Luca azi dimineata) , care face pozne, insa e primit ca o gura de aer proaspat de catre cadrele medicale obosite si saturate de atata suferinta, ca o raza de soare si o binecuvantata alinare de catre batranii suferinzi, macinati de boli si de durere.
Acesti copii le amintesc ca noi, cei care ‘trecem’, vom trai mereu prin ei, generatiile pe care le formam, iubim, educam. Si totusi… firul vietii ramane la fel de fragil, la fel de subtire…

DIDI…
25.09.2012