Pretuieste-i pe cei dragi!
De pitika20 - La data de March 2nd, 2011
Pretuieste-i pe cei dragi!
A-ti pasa de cineva e lucru mare. Trebuie sa faci anumite sacrificii pentru acea persoana, sa ii arati ca inseamna mult pentru tine si ea, desigur, la randul ei ar trebui sa raspunda cu cel putin aceiasi moneda. Sigur ca aici sunt mult mai multi factori care intervin, insa as dori sa ma rezum doar la acele persoane pe care nu ai cum sa nu le iubesti, indeosebi membri ai familiei.
A iubi pe cineva e un lucru si mai mare. La acest capitol nu mai trebuie sa faci anumite lucruri pentru acea persoana, nu vrei sa ii arati ca o iubesti. Lucrurile acestea vin din sinea ta, iti sunt deja imprimate in legile reflexelor tale, in instinct. Pur si simplu simti iubire pentru acel cineva si de aici rezulta toate celelalte fapte.
Probabil ca as fi mustrat acum de cateva persoane daca as face teorie despre cum e cu sentimentele fata de cei pe care ii vezi de mai multe ori pe saptamana sau zi si care, petrecand cu ei atat de mult timp, ajung sa te influenteze in mai multe moduri. Moduri, moduri... Pai sa vedem... Pot fi de la felul in care mergi pe strada pana la felul in care vorbesti si gandesti. Si... uite ca pe aici pe undeva am vrut sa ajung cu toate astea: la felul in care te pot ciopli pentru totdeauna. Despre modul in care te poate schimba o persoana care iti place atat de mult, dar foarte mult, si nu ma refer doar la obiceiul ei de a manca, rosti cuvintele sau mai stiu eu ce alte gesturi, ca ai fi naiv, ci la tot ceea ce a facut acea persoana in viata sa de cand a fost copil si pana la varsta batranetii: cum se descurca in copilarie cu toate problemele care i-au aparut, cum si-a ridicat casa in tinerete, cum si-a gasit fata care i-a placut, felul in care si-a crescut copiii si, la batranete, felul in care si-a crescut nepotii, i-a educat si, fara sa stie, i-a indrumat pe un alt drum al judecatii fata de cel normal. Un idol!
Persoanele care ajung sa iti schimbe caracterul nu le vei uita niciodata. Poti sa zici orice ai spune! Daca te-au schimbat in rau le vei injura mai mereu in viata, insa persoanele care te-au schimbat numai in bine, care te-au pretuit mereu, ti-au aratat cum este sa faci mai bine, de ce sa faci asa si nu cum credeai tu ca ar trebui, ei bine, acest gen de persoane le vei tine minte pana si dupa moartea acesteia. Inevitabil va veni acest moment, inevitabil vei pierde pe cineva drag in cel mai nepotrivit moment al vietii tale. Si, te rog sa ma crezi ca, poate cel mai urat lucru, este sa pierzi pe cineva careia ai fi vrut sa ii arati ca tot ceea ce te-a invatat a fost numai de bine, ca toate sfaturile sale ti-au folosit in viata. Ai fi vrut sa ii arati ca ai reusit, ca ai gasit fata si slujba pe care le iubesti, pur si simplu ai fi vrut sa vada ca ai luat numai decizii bune si sa ii spui periodic cat de bine iti merge tie datorita ei. Adauga la asta o distanta imensa intre voi, care nu va permite sa va vedeti cat de des ati vrea si un job de rahat de care trebuie sa te tii si care iti mananca timp, timp pe care l-ai putea folosi la... cred ca stii la ce si deja totul devine insuportabil.
Se spune ca atunci cand pierzi pe cineva foarte drag pierzi si o parte din tine, ca odata ce pleaca simti ca ai vrea sa dai timpul inapoi, simti ca ai vrea sa ceri inca o ora in care sa-i mai vorbesti de una de alta. De la concluzii pana la bla-bla-uri. Nu ar conta. Ei bine, in acest moment, eu unul, nu simt ca am pierdut o asemenea parte ci simt ca va ramane mereu in sufletul pentru cat timp voi... nu trai ci judeca (indiferent daca as face-o cu creierul neuronal sau cu sufletul invizibil muritorilor, undeva la inaltime).
Toata lumea iti spune in astfel de momente sa fii tare, sa te tii pe picioarele tale, insa nu ai cum. E imposibil. atunci, la fel ca si acum, ai pierdut pe cineva; chiar daca ai zice ca foarte greu ar putea cineva sau ceva sa iti mai smulga o picatura de apa pura din glandele lacrimale, nu ai cum sa rezisti. E ca si cum ai incerca sa prinzi pe Pamant un meteorit care vine direct spre tine. Pur si simplu nu poti sa duci asa ceva in spate, nu poti sa absorbi atata energie care vine cu o masa incredibila si o forta cinetica de dincolo de capacitatea noastra de intelegere. Ma rog...
Acum... fiecare cu sentimentele sale si cu ceea ce crede... Poate ca pe alocuri sunt fraze fara sens, cuvinte care pot parea imature sau necontrolate, insa de multe ori ceea ce faci sub influenta unor simtiri puternice nu poate fi la fel bine asezat ca atunci cand o faci la rece. Toate randurile astea le-am scris in mai putin de 10 minute si nu cred ca as avea ce sa-mi reprosez. Pur si simplu nu imi pasa. Nimeni nu poate judeca pe cineva dupa cum gandeste atunci cand sufera.
Urasc sa spun asta din propria-mi experienta insa pretuieste-l pe cel la care tii. Caci persoana ta se defineste in functie de cat de multe persoane iubesti si care te iubesc la randul lor. Punct!
copiata de pe net dar nu conteaza.IN MEMORIA TATALUI MEU
- autentifică-te sau înregistrează-te pentru a adăuga comentarii
Adaugat in:
te inteleg foarte bine,,in asemenea momente toti iti spun fii tare dar in adancul inimii nu poti uita ceea ce se intampla,,si mie zilele astea imi este foarte greu ,,tati de 1martie ne aducea martisoare ,numai gandinduma mi se rupe sufletul,,dar asta e viata,,,cu multa durere in suflet
Dumnezeu sa-l ierte si sa il odihneasca in pace....alaturi de cele mai frumoase clipe.....
e tare greu..si eu zic ca tine pretuieste.i pe cei dragi atata timp cat ii ai langa tine..nu vreau,nu indraznesc sa ma gandesc cum ar fi sa pierd pe cineva,sa imi pierd bunicii care m.au crescut,sa imi pierd parintii sau sora..nu vreau sa ma gandesc..da atunci pierzi si o parte din tine,saracesti pur si simplu..e greu cand te duci la casa parinteasca si nu gasesti pe nimeni care sa te astepte in prag,e greu cand usa e inchisa,e greu cand strigi si nu raspunde nimeni..eu am crescut mai mult alaturi de mama si sora mea..tata a fost nevoit sa lucreze in afara de cand eram foarte mica,mi.a fost greu dar mereu il asteptam la geam cu lacrimi de bucurie si mereu plangeam in hohote cand pleca..dar mereu stiam ca se va intoarce..la fel fac si ei acum,mereu sunt cu ochii umezi..viata asta!cat timp sunt in viata trebuie sa ii respectam,sa le pupam mana si obrajii caci acum suntem si noi parinti si abia acum ii intelegem..noi mergem rar acasa dar in fiecare zi vorbim si ne vedem pe net,mereu imi spun ca ma iubesc,ca imi duc dorul...sper sa nu te intristez..durerea e prea mare,cuvintele prea putine si prea neinsemnate
TE PUPAM
Cu lacrimile p fata iti spun ..te inteleg perfect!eu de la 15 ani am ramas fara tata..a fost un soc,fiindca nu a fost vreodata sa-l vad bolnav,..dar avea probleme cu ficatu,trebuia sa tina un regim.pe care nu la tinut!am petrecut vacanta de vara la tara la bunica,mama lui impreuna cu tata(in anul acela facuse sera si statea mai mult la tara decat la Bucuresti)in fine,se simtea rau dintr-o data,din cauza efortului..am hotarat sa mergem acasa...a trebuit sa conduca 8ore pana in Bucuresti..cum a ajuns acasa sa intins in pat si nu se mai putea ridica p picioare..era galben galben,burta si picioarele umflate..fratele cum la vazut,la nici 2ore de cand ajunsesem acasa la dus la spital unde a stat 2zile iar a 3...nu pot pronunta urasc cuv asta.!
Fratele a zis ca nu trebuia sa conduca atata in halul in care era..mereu ma gandesc ca poate daca interveneam,poate nu se intampla..
Cel mai mult regret ca din ce-i 7 copii ,n-a vazut pe nici unu la casele lor,nu si-a vazut nici un nepot..desi 2din fratii mei au facut nunta in urmatorul an..
Si acum dupa aproape 8ani plang in hohote,dar imi face placere sa-mi aduc aminte de el,asa cum era..imi e tare dor de el..uneori ma rog seara ca sa I'll visez..
Imi cer scuze daca v-am plictisit,dar simteam nevoia sa ma descarc cumva.
ce bine ar fi sa nu existe moarte.hai sa incercam sa nii aducem aminte asa cum erau ei veseli grijulii suparati chiar si atunci cvand ne certau in loc sa ne gandim ca au trcut in nefiinta.eu un nu ma pot gandi(sau impaca cu gandul ca a murit si ca nu o sa mai vina niciodata la mine.astazi chiar am plans putin citeam fragmentul de sus dar bine inteles ca gabriel a inceput si el sa planga..ma credeti fetelor ca imi e frica sa ies seara din casa singura?nu stiu de ce dar nu pot am o retinere.gandinduma acum as mai fi avut atatea sai spun dar in primul rand sa-i spun te iubesc pt ca nu iam spus cred nicidata am considerat ca el stiea asta si cred ca lucru asta il regret cel mai mult.nu mai pot sa scriu ca iar ma busit plansu
imi pare rau ca nu pot sa iti spun nimic,pt ca stiu ca orice as spune ar suna prea banal... eu incerc sa le arat tot timpul cat de mult ii iubesc,desi stiu ca as putea face mai mult,sper sa fac in viitorul apropiat,si sa nu regret niciodata nimic. trebuie sa fii foarte tare sa poti trece peste asa ceva... eu una nu stiu,nu ma vad instare sa rabd atata durere...
