Candva, prin secolul al 15-lea, intr-un sat micut de langa Nuremberg,
traia o familie f saraca cu 18 copii. Ca sa-si intretina familia,
tatal muncea si cate 18 ore pe zi.

In ciuda saraciei si a lipsurilor in care traiau, doi dintre copii
aveau un vis: amandoi iubeau f mult arta. Dar stiau ca tatal lor nu
avea banii necesari ca sa trimita macar pe unul dintre ei la
Nuremberg la Academie.

Noaptea, in patul in care dormeau ingramaditi mai multi dintre copii,
cei doi frati discutau despre ce-ar putea face in legatura cu ce-si
doreau atat de mult.

Si intr-un final au facut un pact: vor da cu banul; cel care va
pierde, va merge sa munceasca in minele din apropierea satului lor si
cu banii castigati il va tine pe celalalt la studii. Apoi, cand
acesta isi va termina studiile, in 4 ani, il va ajuta el pe fratele
lui sa studieze la Academie. Ori prin vanzarea lucrarilor de arta,
ori, daca va fi necesar, lucrand in mina...

Zis si facut: au dat cu banul, unul dintre ei a inceput sa munceasca
in mina, iar celelalt a plecat la Academie, unde in urmatorii 4 ani a
facut senzatie: gravurile, sculpturile si picturile sale erau mai
apreciate decat ale unora dintre profesorii lui. Asa ca, la
terminarea studiilor, deja castiga considerabil, avand f multe
comenzi...

Cand proaspatul absolvent se intoarse in satul lui, familia organiza
o cina festiva ca sa-i sarbatoreasca succesul si intoarcerea acasa.

La terminarea serii, dupa o masa bogata, muzica si buna-dispozitie,
tanarul artist se ridica in picioare si tinu o scurta cuvantare
despre sacrificiul fratelui sau. Iar in incheiere spuse:

"Si acum, Albert, frate scump, este randul tau. Acum poti merge si tu
la Nuremberg sa-ti indeplinesti visul. E randul meu sa te ajut
financiar la studii."

Toti se intoarsera privind spre Albert, care statea cu privirea
plecata, cu fata palida si cu lacrimi curgandu-i pe fata. Se facu o
liniste totala, cand Albert raspunse cu vocea trista:

"Nu, frate. Nu pot merge la Nuremberg. E prea tarziu pt mine.
Uite..., uite ce-au ajuns mainile mele in 4 ani de muncit in
subteran! Toate degetele mi-au fost lovite si recent am inceput sa
sufar si de artrita atat de rau, incat abia pot tine paharul cu
sampanie in mana dreapta, cum as putea folosi acum pensonul sau face
gravuri si sculpturi delicate? Nu, frate, e prea tarziu..."

Au trecut cateva sute de ani de atunci... Artistul nostru, Albrecht
Durer, a lasat sute de picturi, schite, gravuri, sculpturi in lemn si
gravuri care sunt admirate in marile muzee ale lumii.

Dar cea mai impresionanta lucrare a sa este aceea in care, cu durere
in suflet, Albrecht a schitat palmele abuzate de munca ale fratelui
sau, cu palmele impreunate si degetele osoase indreptate spre cer. Si-
a intitulat lucrarea simplu "Hands".

Dar lumea intreaga, care si-a deschis imediat inima spre aceasta
masterpiece, a redenumit tributul acesta de dragoste frateasca, acum
cunoscut drept "The Praying Hands".