Starea emotionala...si viitorul tatic
De deea86 - La data de March 28th, 2013
Fetelor multe dintre voi ma stiti multe poate nu,asa ca am sa incep cu inceputul si sper sa nu va plictisesc.Numele meu este Andreea anul acesta implinesc 27 de ani sunt casatorita de 5 ani si impreuna cu sotul meu avem 10 ani de convietuire...dupa multe incercari si dupa o sarcina oprita din evolutie la 7 saptamani Dumnezeu mi-a dat din nou sansa de a ramane insarcinata cu mici probleme la inceput le-am rezolvat si am ajuns la varsta de 18saptamani si 5 zile si sper din tot sufletul sa duc aceasta sarcina pana la termen si sa ne tinem bebelusul in brate,de cand am aflat ca sunt insarcinata totul a decurs bine sotul meu era acasa a fost in culmea fericirii,el pleaca mai mereu in tari straine sa munceasca am fost si eu cu el de vreo doua ori sa ii fiu alaturi dar de aceasta data nu am mai putut pt ca am ramas insarcinata si am decis sa raman acasa el plecand in Danemarca tara in care am mai fost amandoi acolo,totul a decurs bine pana acum cateva zile ne-am inteles bine nu ne-am certat ..nu spun ca nu ii duc lipsa ca imi vine sa urlu cand ma vad mereu singura...si am decis sa intru sa va scriu fetelor pt ca simt ca nu mai pot de vreo cateva zile tot ne certam din nimikuri nimik concret niciodata si nu stiu cum sa il fac si pe el sa inteleaga ca trebuie sa se poarte mai altfel cu mine acum sa imi fie alaturi chiar daca nu e fizic macar cu o vorba cu o alinare nu sa puna si mai multe paie pe foc...sunt multe de zis dar nu vreau sa va plictisesc,vreau doar sa ma invatati ce sa fac cum sa imi stapanesc eu lacrimile ca de vreo o saptamana plang intr-una si abia abia ma pot calma singura....vreau sa fiu fericita sa zambesc sa uit de lacrimi mai ales acum cand este o perioada asa de frumoasa fetelor ce sa fac ca nu stiu cat am sa mai rezist mai am putin si simt ca ma duc la nebuni 
va multumesc mamici pt rabdarea care ati avut-o ca sa cititi ce am scris si va pup si va multumesc din suflet ca imi sunteti mereu aproape.... 
- autentifică-te sau înregistrează-te pentru a adăuga comentarii
Adaugat in:
deea aceste stari sunt nomale ....e normal sa fii mai sensibila,sa simti nevoia de a fi alintata ,protejata ,sa fii inteleasa.....e normal sa te enervezi mai repede ...i-ai spus si lui ceea ce ne-ai spus noua aici...i-ai explicat?
si eu am trecut prin starile astea dar sotul daca vedea ca ma agit cam mult imi zicea...''tropaie hormonii...tropaie'' mai si ne bufnea un ras pe amandoi...acum nu mi se mai pare asa amuzant dar atunci nu ma puteam abtine
nu vreau sa te sperii dar stai sa vezi dupa ce nasti...in perioada de lauzie s-ar putea (nu e o certitudine)sa fii si mai sensibila asa ca incearca sa te linistesti si cand simti ca te enervezi sau ca nu te poti opri din plans gandeste-te ca aceiasi stare ca si tine o are si minunea din burtica ta ....stiai ca se sperie daca inima ta incepe sa bata mai tare ca de obicei?asa ca mai pune-le la spate si bucura-te de aceasta perioada minunata din viata ta
iesi la plimbare...mergi in magazine cu hainute si produse pentru bebelusi.....asta pe mine ma facea sa uit de orice neplacere
sarcina usoara
ohhh te inteleg perfect...sa stii ca barbatii mai toti sunt asa...mai barbati
nici eu nu am vazut prea mult sprijin in timpul sarcinii si pana sa raman erau toate ok...eu cred ca ei sunt mai speriati decat noi de venirea unui copil...iar tu e normal sa fii mai emotionata in perioada asta..sensibilitatea este mai mare in timpul sarcinii...si eu plangeam si ce crize de nervi imi faceam 
iar sotul meu era tare pasiv...aproape nepasator...ii repetam mereu..."unde te-oi fi gasit nu stiu" 
dar dupa ce am nascut m-am facut inteleasa destul de bine ca copilul nu l-am facut singura si ca sacrifiicile vin din partea la amandoi....daca nu nu vad rostul casniciei...
tu trebuie sa te calmezi si sa vorbesti cu el sa-l faci sa inteleaga ca este o perioada destul de delicata pentru tine si ai nevoie de un tratament mai special...cu mai multe mangaieri si vorbe dulci...sarcina usoara
multumesc mamici..chiar mi-ati adus si zambetul pe buze cand imi povestiti intamplarile voastre,cu sotul meu am vorbit i-am explicat el spune ca intelege perfect si ca eu nu am nici o vina dar ca ii este si lui greu ca este departe si nu ne poate fi alaturi,stiu ca si eu il stresez ca din orice vorba spusa mai nelalocul ei pe mine ma ia plansul sunt foooarte foarte emotiva si doamne cat imi lipseste macar o imbratisare din partea lui nimik mai mult...of fetelor si mai e o gramada pana va veni acasa,am discutat cu el si astazi despre aceasta problema si mereu ne repetam si ne spunem unul altuia ca va fi bine si ca ne vom schimba dar vad ca nu o facem sper ca cu timpul sa realizam ca nu este bine ce facem si sa nu mai ne spunem ca o sa facem mai bine sa facem fapte nu vorbe,sper sa trecem peste toate cu bine si sa ne relaxam amandoi si sa ne bucuram de minunea pe care o avem in burtica ,am sa urmez sfaturile voastre mamici si sunt sigura ca totul va fi bine
offfffffff eu te inteleg perfect dar la mine chiar daca facea sa fie totul bine in aceea perioada tot nu era suficient .cand esti gravida (cel putin la mine asa a fost ) ai tendinta de a face o drama din ceva foarte foarte marunt . si tu trebuie sa il intelegi ca el e departe si e neputincios acolo ca nu te poate ajuta cu nimic si poate e si putin speriat .......ca oricare viitor tatic . tine minte o treaba de la mine VENIREA UNUI COPIL PE LUME ORI VA APROPIE SI VA SUDEAZA RELATIA MAI TARE ORI VA DESPARTE
multumesc Stefana pentru raspuns am sa incerc si eu sa imi las mai mult emotiile astea deoparte si sa il inteleg si pe el ca nu este singur in aceasta casnicie suntem o familie si trebuie sa ne intelegem,eu sper din tot sufletul ca acest copilas sa sudeze relatia noastra si mai tare nu sa ne aduca in pragul despartirii ni l-am dorit prea mult ca sa facem lucruri prostesti acum,imi iubesc sotul si stiu ca si el ma iubeste la fel de mult asa ca nu scapa el asa cu una cu doua de mine
pupici si va multumesc ca ma intariti 
eu te inteleg perfect...pt ca si eu am fost in situatia ta...si sotul meu a fost plecat o perioada in italia in timp ce eu eram insarcinata...si tot asa ca si tine ..am trecut prin o mie de stari...vorbeam des la telefon..pe messenger..insa in unele nopti aveam nevoie de o imbratisare de la el ..mai mult ca orice...acum de cand am nascut...il am alaturi..si ne bucuram de fiecare zi alaturi de minunea noastra...care ne face sa zambim oricat de suparati am fi..insa viata in tara nu este atat de frumoasa...si stiu ca o sa mai urmeze o perioada cand el va trebui sa plece cat de curand...si asta pentru ca avem planuri sa ne facem o casa doar a noastra,sa ne luam o masina mai buna si multe altele insa nu vreau acum sa ma gandesc la asta...este foarte greu pt noi..insa..trebuie sa fim optimiste si sa ne gandim ca o sa apara soarele si pe strada noastra intr-o zi
eu cred ca lui ii este mult mai greu decat iti este tie...pentru ca esti foarte urat sa stai intr-o tara straina..sunt sigura ca si el ar vrea din tot sufletul sa fie langa tine si langa bebe..asa ca incearca sa il intelegi si u pe el...va doresc sa va iubiti tot asa in continuare si sa fiti fericiti alaturi de bebe
asa este mami ,,Alexandra009,,este foarte greu cand ei nu sunt langa noi,din pacate tot ce spui este adevarat nu ai cum sa stai la noi in tara mai ales cand vine si un bebe iti trebuie atatea si atatea,eu sper sa trecem cu bine peste toate emotiile greutatile si intr-un final sa ne bucuram de minunea noastra....eu dupa ce nasc am sa mai stau o perioada acasa si apoi am sa plec la el pentru ca nu ne va fi mai usor daca stam despartiti mai ales dupa ce bunul Dumnezeu ne v-a darui bebelusul mult dorit ,ne v-a fi mai usor sa fim impreuna decat despartiti de o mare distanta,pana atunci sa ne dea Dumnezeu sanatate si putere si bebelina din burtica sa fie sanatos sau sanatoasa,pupici si sa stiti ca povestile sau intamplarile voastre ma fac sa ma simt mai bine..nu sunt singura
Vaai, eu m-am certat toata sarcina cu el si o lungă perioada dupa ce m nascut. Am fost tot asa hipersensibilă, el nu pricepea, avea alte preocupari, il enervam cu internetul meu, stateam mereu si ma uitam cum se dezvolta bebe, ce trebuia sa fac, etc...pe el il plictisea. Nu mai zic de hormonii astia care ma innebuneau. ba aveam chef numai de dragalasenii, la un moment dat mi-a reprosat ca se simte violat9 pentru asta ii scot ochii si acum) ba nu il suportam deloc, nu doream sa il vad. plus ca a intrat la un moment dat si el ointr-o faza de panica si hipersensibilitate, parca eram amândoi gravizi
.
Oricum, starile acestea sunt firesti, nu te speria, vor trece dupa ce nasti, nu imediat, in timp. Incearca cand sunteti calmi sa ii explici ca este firesc, sa ii povestesti ceea ce ne spui si noua dar nu spera ca nu se va mai intâmpla.Doar sa depasiti momentul cu bine in final, asta este important. din pacate multe cupluri nu rezista la acesta etapa din viata, unul ajunge sa se instraineze, dar nu cred ca este cazul vostru, vei vedea ca va trece totul si veti fi fericiti cu puiul in brate. pupam dulce burtica si pe viitoarea mamica!
multumesc mami ,,catandry,,asa sper si eu sa trecem cu bine peste toate greutatile pe care le avem si sa fim bine amandoi....si la noi au devenit dese certurile si ne-am schimbat starile dintr-un minut in altul in ultima perioada,dar acum sper ca ne indreptam spre drumul cel bun,eu pana acum am avut stari care ma faceau sa plang nu am avut stari care sa ma faca sa ma indepartez de sotul meu.....poate si din cauza ca nu este langa mine,dar de acum eu una zic ca stiu ce am de facut si am sa incerc sa ma abtin cu toate ca pe mine ma ia plansul din orice,dar mergem inainte pup dulce si va multumesc pentru ca impartasiti cu mine intamplarile voastre
cred ca acum cand va uitati in urma si va amintiti de sotii vostri care gaseau mereu cate o fraza care sa va faca sa radeti in momentele de cumpana,sotii care au luat straile de la gravidute si erau si ei hipersensibili...si cate si mai cate ori fi va aduc zambetul pe buze eu cred ca ceea ce se intampla acum sunt niste momente unice in viata cu care nu ai sa te mai intalnesti niciodata bune,rele cum ar fi ele trebuie sa ne fim alaturi si sa ne aducem aminte de aceste clipe cu dragoste in suflet si cu zambetul pe buze....si apropo de starile pe care le iau barbatii nostri....de curand sotul meu imi spunea ca mananca castraveti murati ceea ce lui nu ii plac si ca bea bere si nici bautor nu este de fel si ne bufnise rasul pentru ca imi zicea ca o fi si el insarcinat
eu zic ca astea sunt momente de care trebuie sa ne amintim cu drag,va pup dragele mele si va multumesc pentru tot ceea ce faceti pentru noi 
Draga mea Deea, te inteleg perfect si sunt alaturi de tine. Ca sa te incurajez, o sa iti zic pe scurt povestea mea. Eu am 25 de ani, sunt insarcinata in 16 saptamani, taticul etse mai mic decit mine, la inceput a disparut cind a aflat de sarcina, apoi a reaparut si vrea sa isi recunoasca copilul. Desi ne suna des, ne cauta si vrea sa fie baiat, comportamentul lui lasa de dorit, cind vine la mine, nu imi aduce un fruct sau macar niste bani sa imi lase, eu stau in chirie, muncesc sa imi achit gazda si serviciile comunale. El locuieste la casa cu 2 nivele, impreuna cu familia, familia sa stie de sarcina, are si un apartament, dar nu zice macar sa ne mutam impreuna ca sa scap de cheltuieli. Cind a disparut la aflarea vestii eu am intrat intr-o depresie ca nu credeam ca voi iesi din ea. Deea, gindeste-te la bebelus, si spera ca venirea sa pe lume, poate il va schimba si pe tatic, asa cred si eu, si sper si ma rog zilnic la Dumnezeu sa imi de-a putere si un copil sanatos. La mine problema e mai complicata ca tatal meu nu stie de sarcina, iar relatia mea cu tatal copilului este una instabila, desi vrea sa recunoasca copilul, despre oficializarea relatiei nici nu pomeneste
Eu zic sa mai ai rabdare si lucrurile vor reveni la normal, important sa crezi in asta. Pup si sanatate multa.
off ,,jesica204,,imi pare foarte rau pentru situatia in care te afli si chiar imi este rusine sa ma mai plang cand intr-adevar in aceasta lume sau viata au altii greutati mai mari ca ale noastre,eu ii multumesc Lui Dumnezeu ca il avem pe tati aproape cum am mai spus chiar daca nu este fizic el este langa noi,de cand cu certurile nu s-a pus problema sa ne despartim sau mai stiu eu ce alte chestii pur si simplu ne ciondaneam fara motiv si pe mine ma apuca plansul din orice si am simtit ca nu o mai pot scoate la capat,dar exact cum ai spus si tu pana la urma sa le lasam pe toate sa nu ne mai gandim la noi si sa punem pe primul plan minunile din burtica noastra,eu ce sa iti spun jesica....iti doresc multa sanatate tie si bebelusului tau sa se implineasca tot ce iti doresti tu si sa ii dea Dumnezeu putin mai multa minte prietenului tau si sa se poarte cu tine cum trebuie pentru ca ii porti copilul in pantece si nu numai,tu nu esti singura in asta nu ai facut copilasul singura ar trebui sa realizeze si el putin ca treaba nu sta chiar asa.....poate cand o sa vina minunatia si o sa il sau o sa o vada atunci va realiza ce ar trebui sa faca,iti multumesc ca ma intaresti si pe mine si te rog sa fi si tu tare ca sigur toate vor fi mai bune,pupici si tie si burticii sa creasca mare si frumoasa,ai grija de tine
Draga mea e normal sa fi mai sensibila in aeasta perioada si chiar daca nu erai insarcinata distanta e destul de grea de suportat intre doi oameni ce se iubesc.Eu si sotul meu am fost "despartiti"maxim 2 saptamani si a fost ingrozitor,plangeam amandoi la telefon si orele parca erau zile nu altceva.E drept ca situatia din tara e grea dar daca munciti amandoi cred ca se face fata,tu acum ca esti insarcinata nu poti munci insa o sa iei indemnizatia si tot e ceva.parerea mea e sa fiti unul langa altul,asta e cel mai important si greutatile sunt mai usor de suportat.Nu vreau sa spun mai multe ca probabil o sa se arunce cu "pietre"insa vorbesc strict sin punctul meu de vedere,as prefera sa fim saraci(in limite normale)dar impreuna decat sa avem banii si sa-i cheltuim separat.Orice lucru mare se realizeaza cu sacrificii mari insa prioritatile si le stabileleste feicare individ.
Trebuie sa te calmezi,sa nu te stresezi ca o sa ai un bebe agitat daca faci asta,sa te gandesti la sanatatea ta si a copilului si restul se rezolva incet incet.
multumesc mami ,,maia29,, pentru raspuns,asa este distanta asta cred ca ,,omoara,, numai pe cei care cu adevarat se iubesc.....si da ai dreptate si eu as prefera sa fim saraci dar sa fim unul langa celalalt numai ca in clipele astea chiar nu am avut alta solutie,nici sa stam asa nu puteam ...in fine cred ca orice familie isi stie problemele si vorba ta isi stabilesc prioritatile dupa nevoile lor,eu cred ca m-am mai calmat am inteles ca trebuie in primul rand sa ma gandesc la bebe si apoi la alte probleme si povestile voastre m-au mai calmat si mereu ajutorul vostru ma face sa ma simt mai bine,pupici mami si multumesc pt raspuns