am fooost dar am avut noroc de un sot intelegator si familia aproape...

dupa nastere cam plangeam asa..disperata...cam maaaare schimbarea..plangeam dar eram fff fericita de schimbari.. ma uitam la bebe si parca nu reuseam sa cred... era prea mare emotia..apoi nu..nu am mai avut nimic...am incercat sa nu schimb viata prea drastic... am avut fff mult noroc cu sotul ca a stat acasa o perioada si ne-am completat unul p celalalt intr-o chestie chiar necunoscuta dar suntem mandrii de noi pana acum noi suntem de regula f uniti si ne completam ff mult

dupa cezariana sotul a stat zi si noapte cu mine in spital acolo nu am avut nimic(ma simteam in siguranta cu toate asistentele de acolo) insa la 2 zile dupa venirea acasa ma simteam neputincioasa imi era frica sa gresesc ceva sa afecteze copilul,plangeam din orice ,am avur noroc cu sotul care a fost langa mine mereu si un medic care a stiut ce sa faca (mi-a dat niste vitamine f bune care m-au pus "pe picioare" )

eu eram f nervoasa dar nervoasa si imi era foarte frica de copil ziceam in truna sa nu pateasca ceva si plangeam f des

eu imediat dupa nastere nu am avut nimic,dar la cateva luni eram putin paranoica,ca sa-i spun cumva,sa nu-mi pateasca nimic bebe,sa nu-i fac rau cu ceva,il vigilam de multe ori cand dormea sa vad ca e bine,cand mi se parea ca nu ii aud suflarea saream din pat sa pun mana pe el etc.mi-au trecut fazele dar au venit altele,acum umbla,mi se mai loveste ,mai are vanatai,dar nu pot face nimic.nu pot sa-l tin intr-un loc,acum invata sa exploreze si asta e.sa speram ca nu vor fi multe lovituri .