cred ca aici sunt multe mamici cu problema mea...de aceea as vrea sfaturi si schimb de idei...sunt o mama care,ptr a oferi fiului ei mai mult decat un trai decent,a ales sa plece in afara,ptr a castiga mai mult decat se oferea acasa. Aici a intervenit,problema...oricum,am incercat mereu sa fiu ptr baiatul meu mai mult o prietena decat mama..poate am gresit...mereu a fost un caracter mai rebel si independent--e zodia gemeni---dar acum,dupa 3 ani jumatate de absenta,il simt mult mai departe,mai obraznic,mai lipsit de respect.daca incerc sa-i zic ceva,imi raspunde ca uneia de varsta lui...Am facut in asa fel incat sa nu-i lipseasca nimic,are tot ce-si doreste,pare ca nu-i destul...Ce-i mai grav,a inceput sa ma minta..imi zice ca-i trebuie bani ptr ceva,in schimb,acel ceva nu-l ia si nu spune ce face cu banii..Nu e singur acasa,e cu sotul meu dar si pe el il minte...Spuneti-mi ce pot face? Sunt propiu disperata...acum va avea in curand 20ani,e in ultimul an de liceu...Probleme mari nu ne-a facut,la scoala are rezultate bune...Gresesc cand sunt preocupata?! eu zic ca nu...instinctul de mama nu ma inseala...CE pot face?
e cineva cu problema mea?
De karra.it - la data de 29 Ianuarie, 2010
Adaugat in:
- autentifică-te sau înregistrează-te pentru a adăuga comentarii
multa rabdare si bineinteles atentie, totul se poate remedia, nu sunt in situatie dar cunosc persoane care au patit asa, e foarte important sa fii alaturi de copilul tau cand are nevoie, succes, incearca sa fii apropiata de el
si eu am un frate care anul asta face 18 ani ,eu am fetita de 9 luni iar parintii nostri de 4 ani sunt tot plecati ,binenteles ca vin iarna 2 -3 luni acas dar le simt lipsa si am neevoiee de ieeii.acuma stau si ma gandesc la fratele meu care ii mai mic de cat mic si este baiat .daca eu la casa mea am nevoie de ei da pai ell??trebe multa rabadare comunicare si in primul rand intelegere.varsta asta este cel mai dificila.acuma vara asta il ia la lucru la ei.asa ii si fratele meu tot ce vede vrea si are dar parca tot mai mult vrea eu zic cai varrstaa..
Cred ca raceala pe care o simtiti e mai mult o refulare a baiatului. Neavandu-va alaturi in momente considerate de el importante, mai ales in perioada cand isi doreste si un suflet pereche, a cautat probabil sa se alature unui anturaj, unui grup de prieteni sau unei singure persoane. E bine sa stiti ce anturaj are pentru a nu avea surprize, insa sa nu o faceti in mod brutal, cerandu-i socoteala. Asta l-ar indeparta si mai mult. E foarte important sa stie ca il iubiti si ca ii sunteti alaturi indiferent de ce s-ar intampla, ca il ascultati si il ajutati oricand simte el nevoia asta. E bine ca el sa fie constient ca-si doreste o relatie mai apropiata cu mama lui. Noi parintii, grijulii, tindem sa criticam, sa reprosam, sa cerem cont convinsi ca o facem spre binele lor. Nu intotdeauna suntem intelesi, cum nici noi nu ne-am inteles tot timul parintii sau chiar daca ii intelegeam, ne opuneam pt ca nu era e placul nostru.
De multe ori apreciem ce aveam cand nu mai aveam. Eu mi-am pierdut mama cand aveam 22 de ani, iar sora mea mai mica avea 18. Am aflat cat de greu ii era si ce altceva avea pe suflet din niste notite de ale ei. Asa ca am incercat sa-i ofer solutii fara ca ea sa stie ca eu aflasem ce o framanta.