de multe ori stau si ma gandesc ca am tot ceea ce mi-am dorit.o familie,un copil,o firma care multumesc lui Dumnezeu merge bine...dar cateodata ma infund in ganduri si parca nu imi mai convine nimic.in afara de copil nu ma multumeste nimic(bine...cateodata 
)...sunt irascibila,nervoasa,nemultumita si de aspectul meu fizic(am slabit 10 kg pe care le visez inapoi)...din cauza asta ma cert si cu sotu...cad destul de des in starea asta...nu stiu mai sunt mamici care au fost depresive?impartasiti cu mine ce ganduri aveti...uneori ai nevoie de cineva in aceeasi situatie cu tine,ca sa te inteleaga...ca degeaba sotu meu incearca sa vb cu mine,eu ma enervez ca nu se poate pune in pielea mea,si oricum tot eu raman apoi sa infrunt situatia... 
deprimari post-natale
De calin alexandru - La data de September 3rd, 2010
- autentifică-te sau înregistrează-te pentru a adăuga comentarii
Adaugat in:
nu eti singura in situatia asta...
Eu nu stiu daca as incadra depresia ta incategoria pos-natala, fiindca noi,femeile,suntem de cele mai multe ori nemultumite de felul in care aratam.Si eu mi-as dori cele 10 kg amintite de tine,pentru mine nu sunt un vis ci un cosmar,deci nu pot si nu pot sa le pun pe mine....
Eu aveam momente din acestea de nemultumire(nu neaparat de aspectul fizic) si inainte sa nasc si in liceu si de cand ma stiu...
Cred ca o adevarata, mica..depresie post-natala am avut chiar dupa nastere,cand bebitza numai tipa si voia numai in brate,tati lucra mult..nu ne ajuta cu mai nimic,eu faceam aproape totul singura, atat cat ma lasa bb. A fost..sa zic asa..o chestie de acomodare cu bebe...si din orice aparea cearta intre noi 2...adultii...,de cele mai multe ori..eu cea nemultumita...ajunsesem sa ne certam groaznic...sa ne spunem chestii urate...
Toate astea pana mi-am dat seama..ca sunt un pic deprimata..si ca ar fi cazul sa revin pe fagasul normalitatii.De atunci totul decurge normal....
Ce sa spun...trebuie sa fim puternice!!!
draga mea, daca te linisteste, sa stii ca multe mame au starea asta si totul vine din interior de la vreo nemultumire, de la faptul ca avand un copil depinzi de el si el de tine, nu mai ai libertatea dinainte si tot asa, important e sa nu lasi gandurile urate sa faca cuib in mintea ta.. distrage-te cu ceva ce iti place, schimba-ti look-ul, fa ceva care te bine dispune, iesi..suna pe ai tai.. roaga-te si tot asa!
si eu sunt o fire care ma infund in ganduri...ca si tine am tot ce-mi doresc dar de foarte multe ori ba nu-mi convine una ba alta si pic intr-o depresie de nu ma scoate nimeni.,am avut multe certuri cu sotul pe subiectul asta pt ca el saracul imi face vreun compliment si eu dau cu sutul in el pt ca el daca zice ARATI FFFF BINE eu incep DA DA NU VEZI GRASIMILE ASTEA SI CE FATA OBOSITA SI NU MAI STIU CE....
la mine cred ca se trage si de la mediul in care am crescut pt ca parintii nu au avut bani sa ma imbrace bine in scoala am avut mult de suferit (drept sa va spun pana prin clasa a 9 plangeam aproape in fiecare zi din cauza comentariilor colegilor). era parca on regula in scoala ai bani esti bun ,frumos,toate frumoase n-ai bani esti prost, urat si nu te baga nimeni in seama, doar ca sa fac glume proaste pe seama ta.
acum daca cineva imi spune vreo vorba frumoasa ,nu dau crezare cuvintelor, pacat ar trebui sa ne multumim asa cum suntem si cu ce avem pt ca sunt multi care duc lipsa de foarte multe sau au vreun handicap pe care-l poarta in fiecare zi cu ei
ce spuneai despre depresia dupa nastere eu cred ca tine mai mult de acomodare ,si eu am patit lafel
este un cuvant potrivit ptr noi ,sunt zile in viata fiecaruia care trece prin asta , dar trebuie sa ne gandim si la noi sa putem trece peste
Te inteleg perfect ,pt ca si eu am stari din astea cand nu-mi mai convine nimic,nu ma multumeste nimic,parca nu-mi gasesc locul,parca am o viata fara rost desi am un copil minunat si un sot care ma iubeste ,dar cateodata ma apasa si pe mine niste ganduri,am o stare de anxietate parca ...nici nu stiu sa descrie exact ce simt.Cum spunea si Maira,cand i-mi face sotul vre-un compliment ii spun :da ,da,lasa ca ma vad si eu...si asa mai departe.Mie m-ie si f greu pt ca inafara de sot nu prea am prieteni aici ,pe cineva f apropiat sa pot vb orice ,cu cineva cu care sa ies ,si cateodata simt ca ma sufoc in casa,nu stiu decat drumul pana la parc si magazin ,prea putin iesim .Bettina si Nicole,va dau eu la giecare cate 10 kg fara nicio prb si asa sunteti si voi multumite si eu din acest punc de vedere
Asta e trecem peste toate ,cand ma uit la Ingrid i-mi trec toate ofurile (cand nu ma enerveaza cu maraiala ei fara motiv 
)
si eu sunt la fel am stari cand nu imi convine nimik ,....... toata lumea ma enerveaza si imi rascolesc prin amintiri de cand eram copil..........offffffffff ce bine mai era fara griji...... insa eu sunt si singura cu fata ca tati e plecat si toata ziua sunt un sac de nervi.Eu ma chinui sa mai dau jos vreo 15 kg si asta e un stres mai mare ptr mine ca ma uit in oginda si ma vad o BALENA offfffff tare greu mai e NU iti face probleme ca nu esti singura care are problemele astea
si eu am trecut prin momente grele...dupa ce am nascut...stiam ce trebuie sa fac,m-am informat toata sarcina,dar ce nu mi.a spus nimeni a fost faptul ca nu toti copii sunt la fel,citeam in carti ca mananca la 3 ore,ca noaptea nu papa,mai erau si persoane mai putin stiutoare dar tot se bagau in seama,si cand acasa cu el,copilul meu voia non.stop la san,nu il luam bine,in juma de ora iar voia,noaptea numai la titi..dormea doar in brate,statea doar in brate..ce mai ..imi venea sa imi iau o haina si sa dispar in lumea mea..dar bebe imi zambea,imi gangurea si prindeam putere..in plus in spital a mai venit si soacra.mea si se uita cum si cand il alaptam pe iannis si el plangea si ea repeta intr.una vai de mine nu ai lapte..asta cred ca m.a terminat,a fost una dintre dorintele mele cele mai mari..dar toate trec..trebuie sa ne gandim la bebelusii nostri si sa fim puternice..si sa zicem mersi ca asa se manifesta deprimarile la noi pentru ca am auzit niste cazuri..doamne pazeste..asa ca mami de calin-cred ca toate mamicile au avut aceste sentimente..
prin depresii trec de vri-un an!! in fiecare zi ma intreb cand vor inceta odata,dar parca e tot mai rau!!! mam si gandit de vre-o cateva ori sa cer ajutor unui medic psiholog
dar pana acum nu am avut curajul asta!!!
si ma simt implinita atat trupeste cat si sufleteste....dar ceva tot este si nu gasesc acel ceva care ma poate ajuta...dar sper ca timpul le rezolva pe toate!!!
mama de catalin alexandru,ai tot ce ti-ai dorit dar tot nemultumita esti sau nefericita?te-ai gandit asa?problema e ce nu ne ajunge, ce nu avem ce ne-am mai dori,unde putem gasi rezolvare si intelegere?? eu tot nu stiu !!!incerc de multe ori sa imi schimb starea de spirit sa cunosc oameni noi, sa fac ce nu am facut pana acum, sa merg unde nu am mers pana acum....dar tot nu m-a ajutat cu nimic!
sunt f fericita ca mamica
asa ca curaj si optimism fetelor ca viata merge inainte cu bune si cu rele!!!!
fetelor,nu ma bucur sa stiu ca ati trecut si voi prin asta,dar ma intareste faptul k totusi nu sunt singura si pe de-o parte e ceva normal...poate ca si pt k de foarte tanara(18 ani) am stat doar cu sotul meu si m-am maturizat mai repede,apoi am venit in italia departe de fam si prieteni,am lucrat apoi a venit bebe parca mi s-a dus toata tineretea asa repede k nu am simit-o...parca mi-e dor cand vad alte fete ca ies in oras si rad si se gandesc doar la ele...si apoi ma trez la realit mea si vad ca am o casa,o masa si un copil de intretinut...si apoi si sotul care desi e "stalpul",la urma urmei tot un copil e...si atunci tot parca depinde de mine,si toti trag de mine,si as vrea pt o clipa sa se opreasca timpul in loc sa ma odihnesc sau sa ma alinte cineva si pe mine..
andreea77 tu pt mine esti o luptatoare,o femeie puternica si curajoasa...motivele le stii prea bine...nu stiu poate ar trebui sa privesc mereu partea buna a lucrurilor si sa incerc sa fiu mai optimista,in fond am pt cine sa traiesc.nu-i asa?
ai perfecta dreptate!!! eu va invidiez pe toate ca aveti tot ce va doriti si aveti o familie fericita si ca va merge bine
acelasi lucru mi l-am dorit si eu dar din pacate 
.....
dar sunt fericita ca am un ingeras care merita toata atentia si dragostea mea si care are cea mai mare nevoie de mine!! asta ma intareste si imi da putere sa stiu pt cine traiesc si pt ce traiesc!!!!
si eu am trecut prin depresie .am sa va povestesc in cateva cuvinte de ce: pe 13 februarie 2009 am nascut-o pe alessandra,in italia,prin cezariana.dupa 2 luni am plecat in romania,sotului meu i-a luat permisul pt 3 luni(El fiind sofer in it),imediat s-a operat sora mea de inima(suflu atrial),a trecut cu bine.ne-am hotarat dupa ce a luat permisul si ne-am reintors in italia toti 3.sotul meu a lucrat 5 luni din care 3 nu l-a platit si intre timp s-a operat soacra mea de cancer l-a stomac.am plecat iar in romania,am fost la spital cu soacra(acum face citostatice)si am lasat si fetita acasa.dureri de cap,dureri de cap am fost la neurolog si mi-a dat calmante,am luat dar nu prea isi facea efectul.autocontrolul e cel mai bun tratament.am scapat de depresie in ciuda tuturor necazurilor.acum imi lipseste alisu' dar stiu ca e pe maini bune si astept ziua in care reintregim familia
Cred ca toate trecem prin aceste depresii si mai ales ca suntem si mamici, nu e un fapt rau dar ne schimba radical viata, au aparut mai multe responsabilitati, probabil uneori cand ne este mai greu ne e dor de viata care am avut inainte de a naste, desi nu regretam ca suntem mamici ceva in adancul nostru se rascoleste si de aici cred ca apar aceste despresii dar cu timpul bebeii nostri cresc si cred ca vor disparea si aceste despresii.Andreea77 si eu sunt in situatia ta dar cred ca faptul ca suntem mamici singure ne intareste mai tare si suntem constiente ca trebuie sa luptam mai mult decat mamicile care-si cresc copii alaturi de tatici (va rog sa nu va suparati pt ca nu o spun in nume de rau).Trebuie sa speram ca intr-o buna zi va iesi si soarele pe strada noastra si va veni un barbat alaturi de care sa ne bucuram de fiecare clipa traita alaturi de puiii nostri.Asa ca fetelor ... capul sus, suntem mamici si trebuie sa fim tari si mandre de acest statut.
Da cred ca toate femeile trec prin depresii,nu neaparat post-natale,se spune ca este criza adolescentina pe la 14-16 ani cand incepem menstruatia,pe urma este criza cand iesi dupa bancile scolii si incepe greul cu munca,responsabilitati,la unele fete mai devreme la unele mai tarziu..pe urma vine cea inainte de casatorie(neobligatorie),pe urma cea de la prima sarcina,cea post-natala,cea de la 30ani,50etc....avem o viata plina de crize,depinde cum treci peste.....eu am trecut prin multe si numai cu ajutorul sotului meu...am iesit dupa bancile scolii si am venit in grecia la sot sa-mi gasesc un loc de munca...am dat de greu,aici nu mai era mama sa ma spele,sa-mi calce si sa-mi faca mancare,din contra eu trebuia sa le fac si pt mine si pt altii...asta a durat cam un an de zile,a crescut mocnit pana am explodat si am vrut sa ma intorc in tara si sa-l parasesc,ma simteam atat de nesatisfacuta in toate planurile..el m-a ascultat,am purtat o discutie in care m-a facut sa ma gandesc la tot ce dau cu piciorul,m-a lasat sa plec sa-mi vad familia si sa revin la prezentul meu,sa las trecutul in urma..a urmat cea cand am aflat ca sunt gravida,in luna a treia am cedat si ne-am certat groaznic am ramas comun acord sa nu-l pastram...am fost la ecograf iar acolo am dat de un medic uns cu toate alifiile,si-a dat seama imediat prin ce trec si mi-a aratat ce faptura am in mine,mi-a aratat manutele,piciorusele,inima cum batea...m-a dat gata am iesit dupa o ora din cabinet plangand,sotul ma astepta la usa,mi-am varsat toti nervii pe el...a urmat o noapte de plans,ma gandeam la faptura carei eu vreau sa-i iau viata,eram o criminala,atat am stat si m-am gandit pana i-am spus ca fie ce o fi vreau copilul...am nascut si am facut o fetita care este lumina ochilor mei,alta drama am avut-o cand am nascut pt ca sotul a ramas in grecia iar eu in Romania cu acea depresie post-natala dar peste asta am trecut alaturi si pt printesa mea...fetelor si cate vor urma...trebuie sa fim tari si sa iubim viata si pe cei de langa noi
feteloe eu ce sa zic de deprimari,la mine cred ca toata viata mea de pina acum a fost o depresie,e o poveste lunga,cred ca pot scrie o carte,cert e ca nu am fost niciodata fericita,cu exceptia faptului ca am un copil frumos si sanatos,si nici nu cred ca voi fi vreodata fericita,si daca nu as avea copilul asta pe care il iubesc,as vrea sa mor si miine ca si asa traiesc degeaba
ma gindesc oare de ce altii au atita noroc,si altii deloc?
Giulestina nu vorbi asa,toti avem probleme dar trecem peste,ai un copilas si trebuie sa vada in tine bucurie pt viata pt ca si el sa iubeasca viata si sa fie fericit
giulestina de ce vb asa???
chiar asa urata e viata ta?atunci ce sa zica cei care nu au o casa si o mancare calda?imi pare rau sa aud asta...
ana .maria sa stii ca si eu am zis asta de multe ori,poate crezi ca altii o duc bine,dar nu e asa..eu de cand am venit aici,am avut mai mult ghinion decat noroc.am sa iti povestesc in cateva cuvinte,am venit am stat 7 luni fara munca caci nu gaseam,am schimbat casa si la inceput am mancat cu sotul dintr,o farfurie cativa catofi ,cu mana caci nu aveam nimic,apoi incet.incet lucrurile pareau ca merg bine,pareau,eu am inceput munca dar sotul lucra ca nebunul,la final nu la mai platit 5 luni de zile,la dus cu prosteala,traiam amandoi din 700e ai mei,cheltuieli erau 500...deci traiam pe datorie,apoi el s.a angajat de noapte.credeam ca rasare soarele..intr.o seara a plecat la fotbal si apoi trebuia sa ajunga la munca nu a mai ajuns caci si.a rupt piciorul..am crezut ac o iau razna iar fara bani,cu datorii cu el in carca,cai altfel nu pot spune..asa ne.am chinuit mai bine de jumatate de an..apoi a trecut perioada neagra,nici acum nu e ok,caci traim dintr.un salar,destul demic,dar norocul e ca nu platesc chirie,apa,lumina.. dar ne descurcam si reusesc sa ii ofer si lui iannis tot ce imi doresc,copii ne dau putere sa mergem mai departe,pentru ei muncim si pentru ei traim in viata asta,eu asa cred..de cand il am pe el,fac eu sacrificii dar nu imi pare rau,,tot tipul imi zic ca va fi si mai bine de atat..nu renunt sa sper..