Partea buna este ca aceasta rezistenta si incapatanare a copiilor nu numai ca este normala, dar este si sanatoasa - este modalitatea prin care copilul isi descopera personalitatea, castiga incredere in propriile forte, invata sa fie independent si isi da seama cine este.
Crizele cele mari sunt ultima manifestare a negativismului. Este o asemenea stare de furie încât copilul nu poate decât să plângă, să urle, să ţipe, să se arunce pe jos, dând cu picioarele în toate părţile. Dacă cedaţi acestei furii şi faceţi ce doreşte copilul, o veţi fortifica. Îl învăţaţi să urle mai tare pentru a-şi impune capriciile.
Fata mea avea zece ani când a invitat acasă o prietenă pentru a petrece week-endul împreună într-un camping. Fetiţa i-a răspuns că părinţii ei aveau alte palnuri dar că se va descurca într-un fel. Avea să facă o scenă şi mama ei o va lăsa să vină.
Dacă uneori vă piedeţi calmul şi vă enervaţi la rândul dumneavoastră, nu faceţi decât să întăriţi nervii copilului. De atunci va şti că va putea obţine de la dumneavoastră tot ceea ce vrea, oricând, făcând o scenă zdravănă. Nu încercaţi să discutaţi cu un copil furios sau să-l distrageţi prin cuvinte. La momentul respectiv el nu este altceva decât o furtună de sentimente şi emoţii. Nu se află tocmai în starea în care poate asculta glasul logicii. Mai ales nu începeţi să-l ameninţaţi în speranţa că îi va trece furia. Nu aţi auzit părinţi spunând: “Taci, sau în curând vei şti de ce plângi!”? Asta înseamnă să vrei să stingi focul cu benzină.
Atunci ce este de făcut? Ar trebui să-l faceţi să înţeleagă că această stare este perfect normală şi inevitabilă, dar că nu îl va duce nicăieri. Dar cum să te înţelegi cu el? Aşa că, cel mai indicat este să îl lăsaţi în pace, pentru că în cele din urmă se va linişti singurel.
Fiecare mamă trebuie să ajungă să facă acest lucru. Unele vor şti să rămână liniştite şi să aştepte să treacă furtuna. Altele vor prefera să vorbească în acest timp spunând:” Ştiu că eşti furios, dar du-te în camera ta până te calmezi. Apoi să mă cauţi, am ceva frumos să-ţi arăt.” Depinde de dumneavoastră să găsiţi metoda pe care doriţi să o folosiţi. Dar, mai ales, încercaţi să ajutaţi copilul să salveze aparenţele, oferindu-i, atunci când este posibil, un mijloc elegant de a ieşi din impas.
Să adăugăm un cuvânt despre crizele făcute în prezenţa prietenilor, părinţilor, la piaţă, sau în parc. Utilizaţi şi în aceste cazuri aceleaşi tehnici “anti-criză”, dar fiţi conştienţi că de data aceasta aveţi un nou duşman care poate interveni pentru a vă împiedica să găsiţi soluţia cea mai bună. Există public. Monstrul se gândeşte: “ Ce vor crede vecinii?” Dacă publicul dumneavoastră nu cunoaşte psihologia copilului, va crede, fără îndoială că greşiţi prin faptul că nu-i administraţi o bătaie bună. Şi apoi? Gândiţi-vă bine: creşteţi acest copil pentru a face din el o fiinţa sănătoasă şi fericită, sau pentru a face plăcere vecinilor.Câteva modalități de a depăși crizele de împotrivire de la doi ani
Cel mai important lucru este să îţi dai seama că spiritul de frondă al copilului exprimă de fapt nevoia lui de a fi independent, şi nicidecum nu reprezintă un semn de obrăznicie sau încăpăţânare. Așadar poți să renunţi la luptele de impunere a voinţei, pentru că ele nu ajută la nimic, și în locul lor să găsești alte modalități mai benefice de a-l aborda pe cel mic. Uite câteva sugestii referitoare la cum să eviţi impunerea cu forţa a anumitor reguli:
Nu lua nu-ul copilului prea în serios. Poate ai observat că micuţul spune nudin oficiu la orice propunere, însă de cele mai multe ori refuzurile lui nu sunt definitive şi irevocabile. La această vârstă copilul este uşor impresionabil şi deschis la persuasiune, şi de multe ori este de ajuns să îi prezinţi un lucru sau o activitate într-un mod tentant ca să îl faci să şi-o dorească.
Creează situaţii în care îl laşi pe el să aleagă. La această vârstă, copilul este foarte mândru de el când poate lua singur decizii. Uneori el va fi mult mai deschis să accepte ceva dacă îi oferi sugestia sub forma unei întrebări de tipulvrei asta sau asta? Va trebui să te asiguri că variantele pe care i le propui sunt convenabile pentru tine. Spre exemplu, când vrei să îl scoţi la plimbare îl poţi întreba: “Să mergem la plimbare în parc sau la locul de joacă?” Copilul va fi mândru că poate alege şi va accepta o variantă care oricum îţi convine.
Foloseşte alte cuvinte în locul lui nu. Dacă părinţii încep majoritatea propoziţiilor cu nu (nu e voie! nu e bine, nu face asta!), nu este de mirare că şi copiii vor folosi foarte des acest cuvânt. Dacă vrei să te dezobişnuieşti de folosirea excesivă a lui nu, trebuie să înveţi să transformi propoziţiile care îl conţin pe nu în propoziţii mai pozitive. Spre exemplu, în loc să spui “Nu alerga”, poţi spune “Să mergi încet!”. În loc de “Nu pune mâna!” poţi spune “Doar ne uităm, fără să atingem”. În loc de ” Să nu te murdărești!” poți spune “Încearcă să rămâi curat!”
Distrage-i atenţia de la obiectele sau acţiunile interzise. De cele mai multe ori copilul se îndârjește să își dorească exact obiectele interzise. În loc să îi spui în continuu că nu e voie sau că nu se poate, distrage-i atenţia către alt obiect sau altă activitate mai potrivită. Dacă vrea neapărat o jucărie scumpă din magazin, nu îl refuza, însă arată-te interesat de altă jucărie, care ţi se pare mai bună. Interesul tău pentru un obiect i se va transmite şi lui şi în curând el va uita că îşi dorea cu ardoare altceva.
Aceste sfaturi funcționează dacă sunt combinate cu o doză considerabilă de răbdare și diplomație din partea ta. În articolele următoare voi scrie și despre celelalte provocări ale vârstei de doi ani, așa că dă-mi de știre care sunt pentru tine cele mai arzătoare probleme de la această vârstă!