Saptamana 16 de sarcina

Bebe :

In aceasta saptamana fatul are lungimea in jur de 16 cm si greutatea in jur de 100 grame. Are acum cam aceleasi dimensiuni ca placenta.

Capul si gatul sunt tinute mai drept decat pana acum deoarece muschii gatului sunt mai bine dezvoltati, mai puternici.

Ochii si urechile s-au deplasat fiind foarte aproape de pozitia lor normala. Pleoapele acopera inca ochii dar globii oculari se misca incet si reactioneaza la lumina puternica. Genele si sprancenele cresc.

Unghiile sunt bine formate si continua sa creasca.

Inima fatului bate cu o frecventa dubla fata de cea a unui adult. Ea pompeaza zilnic in jur de 20 litri de sange. Bataile cordului fetal pot fi ascultate cu ajutorul unui stetoscop aplicat pe burta mamei.

Aparatul renal functioneaza bine de cateva saptamani.

Organele genitale sunt complet dezvoltate, o ecografie facuta acum poate evidentia sexul fatului.

Sub piele continua sa se dezvolte stratul adipos (de grasime) cu rol termoizolator.

De retinut : Greutatea si lungimea mentionate la fiecare saptamana de sarcina sunt orientative deoarece fiecare sarcina e diferita iar fiecare bebelus se dezvolta dupa un ritm propriu. Informatiile pe care le gasesti pe acest site te ajuta sa-ti creezi o imagine asupra modului in care fatul se dezvolta si creste in uter.

Corpul tau :

In aceasta saptamana e posibil sa simti pentru prima data miscarile fatului. Multiparele (femeile care au avut mai multe sarcini) si gravidele slabe simt acum miscarile fetale in timp ce primiparele (femeile care sunt la prima sarcina) ca si gravidele supraponderale vor simti mai tarziu aceste miscari, pe la 18-20 saptamani. Exista si cazuri in care unele gravide nu recunosc miscarile fatului decat mai tarziu, chiar spre 22-24 saptamani. Este important sa tii minte data la care ai simtit primele miscari fetale pentru ca ajuta, ca si data ultimei menstruatii, la calcularea datei probabile a nasterii.

Uterul creste si se palpeaza imediat sub ombilic.

Inima ta pompeaza cu aproximativ 20% mai mult sange decat inainte de sarcina, ceea ce are ca urmare aspectul frumos si sanatos al parului, unghiilor si a pielii, tenul parand mai luminos.

Cresterea in greutate pana in aceasta saptamana e cuprinsa intre 2 si 4 kg.

Sfaturi :

Daca ai luat mai mult in greutate, poti sa faci unele schimbari in meniul tau zilnic. E bine sa consumi multe legume si fructe, alimente bogate in fibre, lactate degresate, alimente cat mai simplu preparate, prin fierbere sau frigere, evitand prajelile, sosurile, alimentele grase si dulciurile concentrate. Un rol important il au insa si exercitiile fizice dintre care mersul pe jos este la indemana oricui. Recomandate mai sunt : inotul, marsul, tenisul.

Nu trebuie sa exagerezi cu prea multe examene ecografice in afara de cazul in care este vorba de o sarcina cu probleme. Daca nu ai simtit copilul miscandu-se, nu trebuie sa te ingrijorezi pentru ca fatul e inca destul de mic iar miscarile pe care le face in uter sunt de mica amplitudine si usoare. Fii linistita, le vei simti curand.