Luna 3 de sarcina

Bebe

Corpul devine tot mai proportionat. Capul este inca destul de mare in raport cu corpul dar incepe sa capete o forma rotunda. Fata se rotunjeste iar trasaturile devin tot mai evidente.

Ochii, care erau situati pe partile laterale ale capului, isi ocupa locul normal. Pleoapele sunt aproape complet formate, protejand ochii fatului.
Se contureaza buzele si apar mugurii papilelor gustative.

Incep sa se formeze glandele salivare si corzile vocale.

Cele doua cavitati, toracica si abdominala, sunt separate printr-un muschi numit diafragm.

Creierul creste mult mai repede. In fiecare minut se formeaza 250 000 de neuroni.

Muschii incep sa raspunda la impulsurile nervoase sosite de la creier care insa nu e inca suficient dezvoltat pentru a coordona complet miscarile. Incep sa apara miscari reflexe : fatul poate sa-si miste muschii gurii, sa deschida gura, sa inghita, sa faca grimase.

Inima are acum patru camere (doua atrii si doi ventriculi) si incep sa se dezvolte valvele. Inima bate cu propriul ei ritm (120-160 batai pe minut), diferit de cel al mamei.

La nivelul plamanilor, alveolele pulmonare sunt umplute cu lichid amniotic pentru a evita colabarea (inchiderea) lor.

Pancreasul secreta insulina.

Ficatul incepe sa functioneze, el raspunzand de eliminarea substantelor nefolositoare din organism si de sintetizarea unor substante necesare lui.

Rinichii functioneaza secretand urina care se acumuleaza in vezica urinara si apoi este eliminata in lichidul amniotic.

Hipofiza, o glanda endocrina localizata in creier, incepe si ea sa functioneze eliberand hormoni printre care e de amintit STH (hormonul somatotrop), responsabil cu cresterea.

Se formeaza maduva osoasa, responsabila de formarea globulelor rosii.

Fatul se misca mai mult. In aceasta saptamana el poate sa inchida si sa deschida gura, sa suga, sa zambeasca si poate inghiti cate putin lichid amniotic. Miscarile lui pot fi vazute la ecograf dar nu pot fi inca percepute de mama. Este posibil sa-si miste mana spre gura, aceasta miscare amintind de suptul degetului de mai tarziu.

Corpul tau

Uterul creste mai mult si urca din pelvis in abdomen. In felul acesta vezica urinara nu mai e comprimata si nevoia de a urina des inceteaza.

Volumul de sange se mareste cu 40 – 50% datorita nivelului crescut hormonal. Unul dintre efecte este sangerarea gingiilor pe tot parcursul sarcinii. Alt efect este aparitia pe sani, abdomen si membrele inferioare de mici vinisoare.

Cele mai multe femei insarcinate observa schimbari in bine la nivelul parului. Daca faci parte dintre ele, vei vedea ca parul creste mai repede, este mai voluminos si nu se mai ingrasa ca inainte de sarcina. Acest lucru se explica prin schimbarile hormonale din organism. Hormonii inhiba caderea parului si activitatea glandelor sebacee. Unghiile cresc si ele mai repede in timpul sarcinii.

Femeile cu pielea deschisa la culoare vor observa ca pielea lor se rozeaza datorita cresterii volumului de sange si deci si irigatia pielii.

Poate sa apara “masca gravidica”, niste pete mai inchise la culoare, la nivelul fetei si gatului.

La nivelul abdomenului apare “linea nigra”, o linie de culoare inchisa care se intinde de la ombilic pana la regiunea pubiana.

Tot modificarile hormonale din timpul sarcinii pot determina aparitia cefaleei (dureri de cap).

S-ar putea sa simti ca ti-e mai cald decat in mod obisnuit datorita cresterii volumului de sange din organism.

La nivelului tenului pot apare niste schimbari. Daca ai avut pistrui, acestia se pot intensifica la culoare. De asemenea poti sa suferi de acnee din cauza sebumului care se secreta in cantitate mai mare din cauza activitatii hormonale mai intense.

La sfarsitul lunii a treia greturile si ametelile dispar, te poti alimenta mai bine, esti mai energica si mai increzatoare in tine, ai o dispozitie mai buna. Poti sa ai arsuri la nivelul stomacului si esofagului datorita cresterii nivelului de progesteron din organism. Cardia, sfincterul care se gaseste intre esofag si stomac, se relaxeaza iar acidul gastric din stomac ajunge in esofag, iritand mucoasa acestuia.

Sfaturi

Sarcina poate avea efecte negative asupra danturii tale. Pot apare frecvent carii si inflamatia gingiilor, asa-numita gingivita a sarcinii. Gradul de aciditate al salivei e mult mai crescut in timpul sarcinii si, ca urmare, creste riscul aparitiei cariilor. De aceea e bine sa acorzi atentie deosebita igienei bucale si sa ai o alimentatie bogata in calciu (lactate) care sa preantampine decalcifierea si aparitia cariilor dentare. Gingiile pot sangera din cauza volumului de sange crescut dar si din cauza nivelului ridicat al hormonilor. Ca sa eviti toate aceste probleme, se recomanda ca in timpul sarcinii sa faci cel putin doua controale profilactice la stomatolog.

Recomandabil este sa dormi pe o parte, cel mai bine pe partea stanga deoarece in felul acesta creste cantitatea de sange si de nutrienti care ajung la placenta si implicit la fat.

Pe perioada sarcinii pot apare mai ales la nivelul membrelor inferioare ectazii venoase, chiar varice. Le poti evita printr-o dieta bogata in fibre, prin efectuarea de exercitii fizice si prin evitarea statului indelungat in picioare. De asemenea, evita baile calde si expunerea la soare. Mergi zilnic pe jos pentru a-ti intari muschii care actioneaza asupra sistemului venos. In cursul noptii, incearca sa dormi cu picioarele mai sus, pe o perna. In cazul unor varice mari, se recomanda purtarea unor ciorapi speciali care impiedica accentuarea dilatarii venelor si care trebuie pusi inainte de a cobori din pat.

Ca sa eviti durerile de cap, bea multe lichide, dormi suficient si mentine scazut nivelul de stres. Intreaba medicul daca poti lua paracetamol, un medicament care nu e contraindicat in timpul sarcinii, insa fara a abuza. Daca ai dureri de cap frecvente sau daca acestea sunt insotite de febra sau de tulburari de vedere, mergi urgent la medic.

Durerile de spate care apar in timpul sarcinii pot fi ameliorate. Pentru aceasta trebuie sa mentii o pozitie corecta a corpului. Tendinta femeilor insarcinate este de a se lasa pe spate pentru a compensa greutatea burticii. Ca sa nu te doara spatele, incearca sa stai dreapta, poarta pantofi comozi, fara toc iar cand te asezi, prefera scaunele cu spatar care ofera suport pentru spate.

Senzatia de arsura de la nivelul stomacului poate fi atenuata printr-o alimentatie sanatoasa si un stil de viata echilibrat. E bine sa mananci de 5-6 ori pe zi cantitati mici de alimente, sa mesteci incet, sa nu mananci in graba, sa nu consumi alimente grase sau condimentate, nici bauturi acidulate. De asemenea, nu e bine sa te intinzi imediat dupa ce ai mancat.

Se observa la multe femei cresterea libidoului (apetitului sexual) in acest trimestru de sarcina. Trebuie sa stii ca relatiile sexuale in aceasta perioada nu afecteaza fatul, el fiind protejat de lichidul amniotic si de un “dop” de mucus la nivelul colului uterin. Dupa orgasm este posibil sa apara o jena abdominala dar aceasta e normala.